Eugen Negrici,

Simulacrele normalităţii,

Editura Paralela 45,

Piteşti, 2011, 196 p.

În cadrul Târgului Gaudeamus de la sfârşitul lunii noiembrie, Editura Paralela 45 a lansat două volume, cu ocazia aniversării la 70 de ani a lui Eugen Negrici: Simulacrele normalităţii, semnată de sărbătorit (cititorii României literare vor recunoaşte, desigur, numele rubricii susţinute aici de profesorul Negrici în anii ‘90) şi volumul colectiv Eugen Negrici 70, coordonat de Ioan Es. Pop.

Textele din Simulacrele normalităţii sunt, firesc lucru, marcate de trăsăturile publicisticii: scurte în marea majoritate, alerte, variind subiectele, abordând teme cu „cârlig” la cititor (sunt câteva texte care analizează comparativ… anunţurile matrimoniale din ziarele româneşti şi din cele americane, de pildă). Unul singur din atributele publicisticii lipseşte acestor texte: caracterul perisabil. E drept, când abordezi teme culturale într-o revistă culturală, lucrurile stau altfel decât când scrii la ziar. Şi totuşi, Eugen Negrici a atins de numeroase ori chestiuni de actualitate literară, culturală, socială în texte pe care – o ştiu, sună a poncif – dacă le citeşti azi, sună perfect contemporan. Iată: „Încurajate, ca şi altă dată, (…) de apatia celor otrăviţi în aerul politicii, de lipsa de reacţie a unui public sastisit, extenuat de senzaţionalul presei şi de confuzia ştirilor, şi întru sfârşit complet indiferent la dramele acelea secunde, insipide, ale literaturii; ajutate de indolenţa noastră psihică, de inerţia mai vechilor scheme consolidate şi de nesăbuita noastră relaxare posttraumatică, vocile acelea au devenit cristaline, numeroase, zglobii şi din ce în ce mai răsunătoare, decretând, pur şi simplu, normalitatea literaturii postbelice înţelese ca dat istoric.” Încă un exemplu: „Iată un loc comun al propagandei comuniste pe care altă dată ne-am fi j