Liderii statelor din zona euro au convenit vineri, un nou pact bugetar care va face obiectul unui acord cu şase ţări membre UE din afara zonei euro – România, Bulgaria, Polonia, Danemarca, Letonia şi Lituania.
şi zona euro au făcut mult în ultimele 18 luni pentru a ameliora guvernanţa economică şi a adopta noi măsuri ca răspuns la criza datoriilor suverane. Totuşi, tensiunile pieţei din zona euro au sporit şi trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a face faţă provocărilor actuale. Astăzi am convenit să avansăm către o uniune economică mai solidă. Acest lucru implică acţiuni în două direcţii – un nou pact bugetar şi o coordonare consolidată a politicii economice, pe de o parte, şi dezvoltarea instrumentelor noastre de stabilizare pentru a depăşi provocările pe termen scurt. (…) Şefii de stat şi de guvern din Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia şi România şi-au anunţat intenţia de a adera la proces, iar cei din Republica Cehă şi Suedia îşi vor consulta parlamentele înainte de a lua o decizie”, se menţionează în declaraţia liderilor statelor din zona euro, citată de Agerpres.
O primă măsură vizează avansarea către o ‘uniune a stabilităţii fiscale’, cu o guvernanţă consolidată pentru a stimula disciplina bugetară şi o integrare mai profundă în piaţa internă, ca şi o creştere mai solidă, competitivitate sporită şi coeziune socială. ”Pentru a realiza acest obiectiv, vom construi pe baza a ceea ce s-a realizat în ultimele 18 luni – Pactul de Creştere şi Stabilitate consolidat, implementarea ‘semestrului european‘ începând din această lună, o nouă procedură privind dezechilibrele macroeconomice şi Pactul Euro Plus”, arată aceeaşi declaraţie.
În al doilea rând, fiecare stat din zona euro se angajează să adopte o ‘regulă de aur‘ ce presupune introducerea în constituţia fiecărei ţări din zona euro a unei prevederi potrivit căreia bugetele