Memoriile mandarinului valah
de Petre Pandrea, Editura Vremea, 2011
Şapte mii de pagini caligrafiate cu scrisul vârtos al lui Petre Pandrea au ieşit din arestul Securităţii în 1997, adeverind profeţia părintelui lor: „Va veni şi anul 2000. Abia atunci se vor scotoci arhivele ca să se reconstituie etapele, atmosfera, echipierii, eroii, dracii, sfinţii, precursorii, moşii şi strămoşii. În anul 2000 voi reînvia, efemer, ca scriitor de memoriale“. Unul dintre cei mai străluciţi gazetari de stânga şi avocaţi pledanţi din România interbelică, olteanul (născut în Balş, în 1904) Petre Marcu, devenit din 1932 Petre Pandrea, avea să cunoască puşcăriile regimului comunist, în ciuda faptului că-i apărase cândva pe militanţii de stânga. Cumnat al lui Lucreţiu Pătrăşcanu (era căsătorit cu sora acestuia, Elisa), Petre Pandrea a studiat jurisprudenţa şi filosofia în Germania, Franţa, Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. Ştia cinci limbi şi a fost printre primii intelectuali publici români care au intuit ascensiunea lui Hitler şi pericolul pe care acesta îl reprezenta („Germania hitleristă“, 1933). A făcut Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu, dar a terminat clasa a opta şi a obţinut bacalaureatul la Craiova, la Colegiul „Carol I“. În Craiova a fost prieten cu Tiberiu Iliescu, fondatorul revistei Meridian, despre care scrie calde cuvinte în memoriile sale. Despre legăturile sale cu Craiova recomand cartea lui Mircea Moisa, „Craiova lui Petre Pandrea“ (Ed. Ramuri, 2008). Pentru spiritul său de frondă, neapărat justiţiar, pus în slujba demnităţii umane, a fost deţinut, fără forme legale, în perioada 1948-1952, pentru ca în 1958 să fie încarcerat din nou, până în 1964, când deţinuţii politici din România primesc amnistiere politică. Forţa sa intelectuală şi pasiunea pentru justiţie şi istorie i-au determinat pe temnicerii săi să-i dea hârtie şi creion în închisoare, caz un
