Kalila şi Dimna

Cuvântul arab adab, tradus de obicei prin „literatură”, cuprinzând însă şi alte filiaţii de sens, precum „obiceiuri moştenite”, „sumă a cunoştinţelor”, „rezultat al bunei educaţii”, „calitatea bună a sufletului”, „regulă de purtare”, „politeţe şi bune maniere”, „căutarea eleganţei în orice privinţă”, „educaţie morală”, „maxime morale” etc., desemnând în zilele noastre toate felurile de proză şi poezie, precum şi retorica, metrica, biografia, anecdotele, fabulele, epistolele (cf. Carlo-Alfonso Nallino, La Littérature Arabe des origines à l’époque de la dynastie Umayyade, Paris, 1950) e îndeobşte însoţit de calificativele „instructiv” sau „distractiv”. Dintre textele de adab instructiv fac parte şi prozele lui Ibn al- Muqaffa‘ (721-757), zoroastrian convertit la islam, secretar de cancelarie (ka>tib) care a studiat şi trăit multă vreme la BasŢra, însuşindu-şi o minunată limbă literară arabă. Mai cunoscut prin două tratate de morală şi înţelepciune politică, Micul şi Marele tratat de adab, Ibn al-Muqaffa‘ a rescris în arabă şi poveştile dinPañcatantra, (începuturi estimate în sec. III î. Hr.), adaptându-le şi uneori integrând texte compuse de el însuşi, sub titlul Kalila şi Dimna.

Fragmente din Kalila şi Dimna au apărut pentru prima oară în limba română în Grete Tartler, Înţelepciunea arabă, Polirom 2002, pp. 239-246 (fac această precizare întrucât nu am găsit-o, în mod explicit şi concret, cum se obişnuieşte în cercetare, în „Postfaţa” volumului tradus în 2010... tot la Polirom). Este meritul lui George Grigore de a fi transpus integral acest text care circulă în toate limbile europene şi asiatice importante şi continuă să influenţeze autori din cele mai diferite domenii. Începând cu vestitele Roman de Renart şi Gesta Romanorum, trecând prin textele lui Boccaccio, Chaucer, La Fontaine, Fraţii Grimm, Cantemir (Istoria ieroglifică) ş.a.,