La 30 de ani, Iulian traversează în fiecare zi Bucureştiul de la un capăt la celălalt, pe o bicicletă pliabilă, ca să ajute cât mai mulţi oameni. Prin proiectele în care este implicat strânge bani pentru copiii bolnavi.
Este 7 decembrie, dar Iulian Văcărean, un tip de 30 de ani, brunet, cu părul cârlionţat şi ochi albaştri, a cumpărat deja bradul de Crăciun. Urcă treptele una câte una şi când deschide uşa, pe holul prelung, luminat de neoane, intră miros proaspăt de răşină şi o briză cu aer rece, care taie din căldura stătută, îmbibată de mirosuri acide. „Cine vine cu mine să-l împodobim?", spune Iulian pe un ton jucăuş, târâind după el brăduţul.
Din camere încep să-şi facă apariţia copilaşi, care păşesc întâi timid şi apoi cu din ce în ce mai multă încredere. În câteva minute, pe hol este agitaţie generală: se cară îngeraşi din lemn, globuleţe, bomboane colorate, toţi se învârt în jurul bradului sau doar au început să se bucure mai mult de când a sosit. Se plimbă cu targa pentru medicamente - transformată în maşină de curse, dau paginile la cărţile de poveşti aduse de Iulian şi prietenii lui - Florentina Ciocănea, de la Art&Events Management, cu care colaborează frecvent, designerul Wilhelmina Arz, Alin Gălăţescu -sau privesc cu ochii mari toată agitaţia asta, ţinându-şi de mână părinţii. Era o seară ca oricare alta la etajul 5 al Spitalului Marie Curie, secţia oncopediatrie, dar brăduţul şi toţi oamenii ăştia mari care au venit să petreacă timp aici au făcut-o specială.
„Eu nu pot să trăiesc fără oameni"
Nu e prima dată când Iulian Văcărean vine la copiii bolnavi de la Marie Curie. De câţiva ani face asta, şi nu doar în preajma Crăciunului. Le citeşte poveşti, se joacă cu ei, aduce şi alţi prieteni care fac asta, le vorbeşte oamenilor din jurul lui şi le spune că şi ei pot să facă la fel. Fapte bune.
Acesta nu est
