Familia Popescu, din localitatea bihoreană Căpâlna, trăiește în condiții mizere, riscându-și viața în fiecare zi, prin simplul fapt că locuiește într-o casă care se poate nărui oricând. În prag de Crăciun, membrii familiei Popescu se înghesuie pe 15 mp, își spală hainele cu apă cărată de la 2 km distanță, iar singurele animale de companie le sunt șobolanii care le dau târcoale.
De Sfântul Nicolae, Habitat for Humanity România a lansat la nivel naţional campania „Adevărul e în inima ta" prin care se doreşte tragerea unui puternic semnal de alarmă asupra locuirii sărăcăcioase, sub demnitatea umană. În cadrul campaniei, Habitat pentru Umanitate Beiuş s-a lovit de un caz cutremurător, aşa cum nu s-a mai întâlnit în cei 15 ani de când organizaţia activează. E vorba de cazul familiei Popescu din localitatea bihoreană Căpâlna.
Realitatea bate imaginația
„Deşi se apropie Crăciunul şi pe feţele tuturor e un zâmbet de sărbătoare, vă invit să faceţi un scurt exerciţiu de imaginaţie: gândiţi-vă că, deşi aveţi trei copii, banii abia vă ajung pentru câteva portocale şi nişte dulciuri, gândiţi-vă că acasă înseamnă nici 15 metri pătraţi. Gândiţi-vă că urmează să spălaţi în ajun de Crăciun hainele cu mâna, afară în frig, cu apa cărată în găleţi de la 2 km distanţă. Gândiţi-va că animalele de companie sunt o mulţime de şobolani care vă dau târcoale. Dar mai presus de toate, imaginaţi-vă că va este teamă să dormiţi în propriul pat pentru că nu ştiţi când o bucată din propria casă poate să cadă peste copiii care dorm ghemuiţi în pat lânga voi şi să va ia singura bucurie a vietii" spune Emil Popa, manager comunicare la Habitat. Vorbele sale din păcate nu sunt doar un exerciţiu, ci ele exprimă în puţine cuvinte tragedia prin care familia Popescu trece în timp ce majoritatea oamenilor se pregătesc de sărbători şi îşi fac griji pentru lucruri mai puţin însemn