Se împlinește o săptămînă de cînd a decedat la Spitalul de Urgență Floreasca din București regizorul de teatru și film Alexandru Tocilescu, în vîrstă de 65 de ani. Spun agențiile de știri că a luat o supradoză accidentală de medicamente de inimă; în ultimii peste 20 de ani, regizorul avea probleme de insuficiență renală și făcea dializă de trei ori pe săptămînă, motiv pentru care nu lucra în afara Capitalei. În ziua în care i s-a făcut rău, repetase la Bulandra la un spectacol pe un text de Kobo Abe. În ciuda faptului că făcea parte dintre „clasicii în viață“ ai regiei românești, Alexandru Tocilescu nu era și n-a fost niciodată un patriarh, ci aproape un marginal. S-ar putea spune că a fost singurul din generația lui regizorală care a reușit să se reinventeze – sau, mai curînd, să-și găsească vocea – după 1990. Era un artist căruia îi plăceau viața boemă, muzica și filmele, era ironic pînă la cinism, critic cu el însuși, ca și cu alții, care făcea ce făcea să nu se repete de la un spectacol la altul – deși avea constantele lui: rafinamentul muzical, trimiterile culturale subtile (chiar dacă adeseori neobservate), punerea în valoare a unor actori insuficient distribuiți în propriile teatre: Mihai Constantin (în Oblomov, la Bulandra, și Sfîrșit de partidă, la Metropolis), Vlad Ivanov („renăscut“ în Elizaveta Bam, de la Bulandra), Gelu Nițu (în Casa Zoikăi, la Comedie), Crina Mureșan (în Elizaveta Bam sauNevestele vesele din Windsor,la Metropolis), Virginia Mirea (în Oblomov și Casa Zoikăi), lectura atipică a textelor clasice – atunci cînd, arareori, lucra cu astfel de piese (cel mai nou, Sfîrșit de partidă de Beckett). În mod cu totul excepțional pentru epoca în care trăim, spectacolele lui aveau de cele mai multe ori o viață scenică remarcabil de lungă. Cunoscut de prieteni și mediul teatral ca „Toca“, autor, în 1985, al unui Hamlet cu Ion Caramitru în rolul tit