Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: România nu va contribui la capitalizarea FMI

Publicat in Adevarul, vineri 9 decembrie 2011 ·

România nu va fi obligată să contribuie la capitalizarea FMI pentru că se află printre ţările ce au acord cu instituţia financiară, a declarat premierul Emil Boc, precizând că îşi susţine afirmaţia pe datele actuale, dar că trebuie aşteptate concluzia liderilor UE.

"Din datele pe care le am la acest moment, concluzia este că ţările care sunt într-un acord cu FMI nu contribuie la acest fpond suplimentar, dar vom aştepta concluziile UE pentru a vedea dacă se menţine acest punct de vedere", a spus Boc, la postul public de radio.

Printre măsurile convenite ieri-seară, la summit-ul UE de la Bruxelles, se numără suplimentarea resurselor financiare ale FMI cu 200 de miliarde de euro de către statele UE, prin împrumuturi bilaterale. Statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 de miliarde de euro, iar băncile centrale ale ţărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 de miliarde de euro.

Pe de altă parte, Boc a declarat că România susţine regula unui deficit bugetar de maxim 3% din PIB şi a unei datorii publice de cel mult 60%, cu impunerea mecanismelor de conformare şi sancţiuni pentru nerespectarea acestor limite, considerând, potrivit Mediafax, că problemele actuale ale UE au fost generate de politicieni populişti.

El a arătat, la postul public de radio, că în lipsa unei unanimităţi a celor 27 state membre UE pentru amendarea rapidă a Protocolului 12 al Tratatului UE, procedură care nu ar mai fi necesitat acordul parlamentelor, următoarea soluţie care se conturează este un acord interguvernamental al statelor din zona euro, la care să poată participa voluntar şi ţări din zona non-euro, acord care să fie ratificat până în primăvara anului viitor. Acest acord va impune regula unui deficit maxim 3% din PIB şi a unei datorii publice de cel mult 60%, cu mecanisme automate de conformare şi sancţionare.

Premierul a explicat că în joc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 3 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°