Puțin cunoscut publicului din România (1.), Gianrico Carofiglio, magistrat și senator, s-a afirmat de cîțiva ani drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii italiene, fiind autorul mai multor romane polițiste, cu elemente de legal thriller, al unei cărți situate la jumătatea drumului dintre un tratat despre arta interogării martorilor și beletristică și al unor benzi desenate realizate în colaborare cu fratele său Francesco, arhitect de profesie. La manomissione delle parole (Violarea cuvintelor) nu este nicidecum un tratat de lingvistică sau de filozofie, un eseu despre cuvinte ori un manifest politic, ci reprezintă rezultatul unui experiment ce constă în demontarea și reconstruirea cuvintelor, un joc al pătrunderii în alte teritorii, „o antologie anarhică“, „o căutare de sensuri“, o carte în care sînt analizate modalitățile prin care cuvintele au fost golite de conținut, primind adesea semnificații complet opuse. Cartea, poate unică în felul ei, fiind citată mai înainte de a fi scrisă, a luat naștere datorită numeroaselor solicitări primite de către scriitor din partea cititorilor Îndoielilor justificate (2.), care, convinși fiind de existența cărții, precum și a editurii, nu știau cum să și-o procure. Și, întrucît un scriitor care își iubește publicul nu poate să-l dezamăgească, Carofiglio s-a decis în cele din urmă să conceapă cartea despre care îl întreba atîta lume. În mai sus-amintitul roman se povestește cum, la un moment dat, protagonistul intră într-o librărie deschisă doar noaptea și, după ce se plimbă printre rafturi alegîndu-și cîteva cărți, primește în dar de la proprietarul librăriei un volumaș cu copertă crem, publicat la o editură necunoscută și avînd un autor anonim, intitulat tocmai Violarea cuvintelor. De cum îl ia în mînă, personajul nostru se și apucă să-l răsfoiască, citind cîteva fragmente, care par a face parte din introdu