În România, să adopţi un copil, ca homosexual, este o misiune imposibilă: te loveşti din start de cadrul legal ostil (adopţia de către un cuplu gay este interzisă), iar dacă îţi faci curaj să adopţi singur/ă, îţi treci sub tăcere adevărata orientare sexuală, ori dacă îţi doreşti cumva un copil al tău, te căsătoreşti formal şi şi-l concepi. Dacă, în cele din urmă, ai reuşit să faci unul din aceste lucruri, te confrunţi cu mentalitatea românilor- cum că un gay nu poate să crească un copil, pentru că homosexualitatea e... contagioasă.
O să mint acum, pentru că îmi doresc un copil
"Când se referă la persoane gay ca posibili părinţi, majoritatea oamenilor se gândeşte la copiii adoptaţi. Şi ceea ce majoritatea trece cu vederea e că o parte din copii au deja părinţi gay: sunt copiii născuţi de persoane care se identifică drept gay, lesbiene sau bisexuale. Sunt copiii care, biologic, au un părinte de sex masculin şi unul de sex feminin, dar, la un moment dat, ajung să fie crescuţi în familii gay", punctează directoarea Asociaţiei ACCEPT.
Cuvintele Irinei Niţă îmi sunt confirmate şi de ceea ce-mi povesteşte Florin, un gay de 35 de ani din Bucureşti. El spune că mulţi dintre cunoscuţii lui s-au căsătorit formal cu o persoană şi au conceput un copil, apoi au divorţat şi au rămas cu copilul.
Pe de altă parte, rămâne ideea adopţiei. Un cuplu gay nu poate adopta un copil în România- asta este clar stipulat în Codul Civil, intrat în vigoare în prima zi din octombrie. "Două persoane de acelaşi sex nu pot adopta împreună", este punctul 3 al articolului 462.
Prevederea are sens, în contextul în care acelaşi Cod Civil stipulează, în articolul 277, că "este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex", ca, de altfel, şi parteneriatele civile (Vezi şi materialul "Au gay-ii căsnicii fericite în România").
Cât este de moral să adopţi ascun
