Atacurile din partea publicului şi a mediului politic la adresa staţiilor publice de radio şi televiziune din Europa au în prim plan finanţarea publică (din sursă bugetară şi/sau din taxa radio-TV), dependenţa de factorul politic şi procesul greoi de modernizare.
Concluzia a reieşit în urma unei întâlniri a responsabililor de comunicare corporate a serviciilor de radio-TV europene, reuniţi la sediul EBU din Geneva la sfârşitul lunii noiembrie, în cadrul seminarului "Network & Learn".
„Înainte să vin la ERT (televiziunea publică din Grecia, n.n.), munca mea consta în a convinge oamenii să plătească 60 de euro pe lună pentru servicii de televiziune. Acum, treaba mea e să conving publicul să nu ne pună la zid pentru mai puțin de 4 euro", a spus Harry Botsaris, consultant de comunicare al ERT (foto), care până anul trecut a lucrat la o televiziune privată din Grecia, finanţată în sistemul pay-per-view (consum TV customizat, contra-cost), citat de site-ul TVR.
Botsaris a mai punctat şi o altă sursă de probleme pentru serviciul public elen de televiziune: criza care a lovit Grecia şi în urma căreia veniturile angajaţilor televiziunii publice au scăzut cu circa 60%. ERT este finanţată în proporţie de 82,2% din fonduri publice (direct de la guvern) şi deţinea o cotă totală de piaţă de 15% în 2010 (în scădere cu 1,6% faţă de 2009). Din 2010 datează ultimele informaţii oficiale deţinute de EBU.
Reprezentantul RAI, televiziunea publică italiană, a menţionat ca puncte slabe percepţia pe care italienii o au despre serviciul public, pe de o parte şi lipsa de informare a acestora cu privire la platformele şi produsele RAI, pe de alta. În ce priveşte percepţia, Eva Pierdominici, analist de marketing la RAI, a spus că un sondaj recent de percepţie la nivel naţional a relevat faptul că italienii percep RAI ca pe „o mamaie prăfuită şi