Trusa de scris folosită de Adolf Hitler pentru a semna Acordul de la Munchen din 1938 a fost vândută cu 423.000 de dolari (316.000 de euro), la o licitaţie organizată în Statele Unite ale Americii de casa Alexander Autographs, informează AFP.
Trusa de scris este din alamă, conţine mai multe călimări cu cerneală şi este decorată cu simboluri naziste - vulturul şi svastica. Joi, trusa a fost scoasă la vânzare în oraşul Stamford din statul Connecticut şi a fost achiziţionată de un colecţionar de pe coasta de vest a Statelor Unite.
Fotografii istorice îi arată pe Hitler, Benito Mussolini, premierul britanic Neville Chamberlain şi pe preşedintele Consiliului francez Edouard Daladier, în apropierea acestei truse de scris, în timpul semnării Acordului de la Munchen, pe 30 septembrie 1938.
Acordul de la Munchen a marcat reculul democraţiilor occidentale, care, temându-se de izbucnirea unui război, i-au permis lui Hitler să anexeze teritoriile sudete. În acest fel, acordul l-a încurajat de fapt pe Hitler să invadeze Polonia şi să declanşeze cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul următor (1939).