Cunosc o mulţime de oameni care vorbesc de pe internet despre Delta Dunării şi problemele ei. Marii ecologişti de pe Facebook şi puţinii iubitori de natură care strâng gunoiul când pleacă din Deltă, chiar dacă nu e al lor.

Am întâlnit de-a lungul anilor zeci de specialişti care şi-au dat cu părerea, zeci de jurnalişti care au înghiţit ca pelicanii tot ce li s-a băgat pe gât, şi mă refer mai mult la informaţii, pentru ca apoi să descrie jalea, jaful şi proiectele fantomă care sunt scoase la înaintare de muuulţi ani- managementul deşeurilor, renaturarea, etc. Marea majoritate a lor au văzut şi plăcut delta prin prisma aerului condiţionat din cameră şi prin parbrizul rapidei.

„Mamă, ce frumos e aici în Delta Dunării, au şi piscină în faţa hotelului, au şi gheaţă pentru whiskey, e super tare, au băgat şi internet wireless şi uite că e semnal bun la mobil”.

Pe bune că am auzit de multe ori astfel de discuţii, plus reproşurile că sunt ţânţari şi că de ce nu sare peştele pe mal.

Mai mult i-am cunoscut şi i-am îndrăgit pe “ceilalţi”, da, e cam ca în “Lost”-fanii serialului ştiu cum e, cei care se uită cu dispreţ la hotelurile cu lift şi cu piscină, cu ospătari şi picoli, cu aragaz cu butelie şi apă plată la dozator, cartofi din Danemarca şi ceapă din Turcia.

I-am auzit şi pe aceştia cum fac rapid inventarul cănd se pregătesc de plecat “la baltă”: „Ceaunul este, sare avem, mălai, vodca, gata, îmbarcarea”.

Pentru această categorie lucrurile sunt mult mai simple, puşca şi cureaua lată, sau mai degrabă undiţa şi barca lată şi la vale, în general cu un scop bine definit- găsirea unui loc în care să nu fie prea aproape de ceilalţi”, adică să nu răsune zona de manele sau alte zgomote obscene, de chiuituri şi de motoare ambalate, departe de bulevarde gen Şontea mai circulate de bărci rapide decât pistele de Formula 1. Sigurul lucru de care nu pre