Coincidenţă sau nu, la o zi după ce Dinamo Zagreb era suspectată că ar fi aranjat meciul din Champions League cu Lyon (1‑7), doi dintre oamenii importanţi din fotbalul croat au fost arestaţi! Reţinerea lui Stjepan Djedovic (medalion) şi Zeljko Siric face parte dintr-o acţiune mai amplă a autorităţilor croate de luptă împotriva corupţiei din fotbal.
Croaţii uimesc fotbalul mare! Miercuri seară, cea mai titrată echipă a ţării din fosta Iugoslavie, Dinamo Zagreb, era bănuită de un continent întreg că ar fi aranjat meciul cu Lyon din ultima etapă a grupelor Champions League. Pe internet au circulat mai multe variante în ultimele zile, iar dinspre Olanda a fost lansat scenariul conform căruia croaţii ar fi primit 2,5 milioane de euro pentru a trânti partida.
Acum au apărut şi cătuşe
Până ca acest scandal să se liniştească, ieri, presa de la Zagreb a anunţat că fostul arbitru Zeljko Siric, actual membru în Comisia Juridică a HSN, şi Stjepan Djedovic, vicepreşedintele federaţiei croate, au fost arestaţi! Cei doi oficiali sunt bănuiţi de legături cu mafia pariurilor şi împotriva lor au fost emise acuze de luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii îi suspectează pe cei doi că ar fi aranjat în ultima perioadă mai multe partide din campionatul intern. Imediat după ce Siric şi Djedovic au fost reţinuţi, membrii federaţiei s-au întrunit de urgenţă: "Nu putem face comentarii referitoare la acţiunea autorităţilor croate. Vom aştepta să vedem ce acuze oficiale vor fi aduse împotriva lor. Federaţia noastră salută orice acţiune a poliţiei împotriva corupţiei din fotbal", a fost replica oficialilor croaţi.
Continuarea campaniei "Offside"
Conform jurnaliştilor din Zagreb, acţiunea poliţiei este o a doua parte a unei campanii ample lansate împotriva corupţiei în fotbal în urmă cu un an. În colaborare cu autorităţile din Germania, mai exact cu