Newt Gingrich, favorit în cursa republicană pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA, a declarat că palestinienii sunt "un grup de terorişti" şi un "popor inventat", într-un interviu difuzat de un post de televiziune american, informează AFP, potrivit Mediafax.
"A fi imparţial, între o democraţie ce respectă statul de drept şi un grup de terorişti care lansează zilnic rachete, aceasta nu este imparţialitate, o astfel de abordare promovează terorismul", a declarat Gingrich pentru The Jewish Channel.
Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a acuzat Autoritatea Palestiniană că împărtăşeşte cu mişcarea islamistă Hamas "dorinţa enormă de distrugere a Israelului".
"Preşedintele Barack Obama şi Administraţia sa îşi fac iluzii în legătură cu situaţia din Orientul Mijlociu", a insistat Gingrich.
"Avem de-a face cu un popor inventat, care de fapt este un popor arab şi care, istoric, face parte din comunitatea arabă", a spus Gingrich. "Palestinienii pot merge unde vor. Dar, din anumite considerente politice, am întreţinut un război împotriva Israelului din anii 1940 şi mi se pare tragic", a spus el.
Ca reacţie, purtătorul de cuvânt al asociaţiei propalestiniene American Task Force on Palestine, Hussein Ibish, a declarat că "Israelul nu exista şi nu exista niciun popor israelian înainte de 1948".
Newt Gingrich, favorit în cursa republicană pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA, a declarat că palestinienii sunt "un grup de terorişti" şi un "popor inventat", într-un interviu difuzat de un post de televiziune american, informează AFP, potrivit Mediafax.
"A fi imparţial, între o democraţie ce respectă statul de drept şi un grup de terorişti care lansează zilnic rachete, aceasta nu este imparţialitate, o astfel de abordare promovează terorismul", a declarat Gingrich pentru The Jewish Chan