Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI 10.12.2011

Publicat in Bursa, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

* ADEVARUL

* Noaptea albă care a schimbat Europa

Liderii europeni au acceptat să sacrifice o parte din suveranitatea ţărilor lor şi au acceptat disciplina financiară germană pentru a ieşi din criză. Pe viitor, bugetele vor trece mai întâi pe la Bruxelles. Pe viitor, planurile de buget - atât cheltuieli, cât şi venituri - pe care şi le fac statele comunitare, inclusiv România, vor fi aprobate mai întâi la Bruxelles şi apoi de parlamentele naţionale. Liderii europeni au mai decis că Uniunea Europeană nu mai poate funcţiona ca până acum, cu o singură viteză şi o singură categorie de state, iar prin urmare UE va deveni un spaţiu ,,cu două viteze". Marea Britanie a refuzat să accepte modificarea Tratatului UE care are ca scop declarat salvarea Bătrânului continent de la colaps.

* Parlamentele naţionale consultate

Uniunea fiscală va fi reglementată printr-un nou tratat, un document interguvernamental, mult mai uşor de aprobat din punct de vedere al procedurii decât un Tratat cum a fost cel de la Lisabona. La acest nou tratat, care va fi finalizat până în luna martie, vor adera cele 17 ţări din zona euro. Alte nouă state non-euro s-au arătat dispuse să semneze noul tratat pentru guvernanţă economică. Acestea sunt Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia, Cehia şi Ungaria. Ultimele trei au anunţat că îşi vor consulta mai întâi parlamentele pentru a lua o decizie finală.

* Reguli nemţeşti în bugetele tuturor

În primul rând, bugetele statelor membre vor trebui să fie echilibrate sau, eventual, pe excedent, însemnând că deficitul structural anual nu va depăşi 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) nominal. Un mecanism de corecţie, adoptat de fiecare stat în parte după modelul şi indicaţiile primite de la Comisia Europeană, se va declanşa automat dacă deficitul este depăşit. Corecţia presupune aplicarea automată a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 28 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

”Te omor!”. Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce doi bărbaţi lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Poliţiştii Secţiei 18 Bucureşti fac cercetări, după ce în mediul online au apărut imagini cu doi bărbaţi care lovesc şoferul unei maşini care stă în coloană. ”Te omor!”, strigă unul dintre bărbaţi în timp ce sparge geamul şi înjură. Poliţia Capitale

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 5 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 6 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

36°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°