Liderii UE au adoptat o sumă de angajamente interesante. În mare, sunt mulţumit de soluţiile adoptate. Contează foarte mult concretizarea lor şi mă aştept la o implementare rapidă, eficace şi determinată a acestora. În afară de autismul autorităţilor noastre la propunerile terţilor cu privire la poziţia României, eu zic că trebuie să fim mulţumiţi. Pentru România, implementarea angajamentelor fiscale nu poate aduce decât stabilitate, disciplină, rigoare analitică şi posibilitatea unei dezvoltări sub constrângeri, ceea ce până acum nu am prea avut. Şi mă refer aici la modul în care a funcţionat politica fiscal bugetară în marea parte a perioadei postdecembriste.

Prima mea analiză pe www.contributors.ro s-a referit la punctele slabe ale propunerii de regulă fiscală 3% deficit bugetar efectiv în PIB pentru România. Am făcut atunci şi propunerea de a institui o regulă fiscală privind un sold bugetar structural echilibrat, într-o perioadă medie de timp. Spuneam că dacă vom merge cu o viteză de ajustare de 0,5% din PIB pe soldul bugetar structural, ţinta de 0% deficit bugetar structural pentru 2016 este fezabilă.

Iată că una dintre prevederile principale ale Summitului UE este reprezentată de obligaţia ca statele membre să introducă în Constituţie sau într-o reglementare juridică “tare” regula fiscală privind atingerea unui deficit structural maxim 0,5% din PIB (copiind parcă regula funcţională deja în Germania – atingerea unui deficit bugetar structural de 0,5% din PIB până în 2016).

Spun şi acum. Este de departe cea mai bună regulă fiscală ce se putea impune. De departe are avantaje nete. Pentru noi, acestea s-ar putea traduce în angajament pentru disciplină fiscală în formă continuată – dacă îmi este permis să spun aşa – şi volatilitate macroeconomică determinată de ciclurile electorale mult mai redusă. Spre deosebire de alte reguli de politică fisca