Criza UE e departe de a se fi rezolvat. Consiliul European n-a izbutit decât să aducă un vaccin pentru moneda euro, dar asta nu a înlăturat disensiunile acute. Deocamdată, prin opoziţia categorică a Marii Britanii, Tratatul de la Lisabona nu va fi schimbat radical. Duoul Merkel-Sarkozy a reuşit în schimb să impună un Pact Fiscal, un Acord al celor 17 state din Zona euro, vizând întărirea disciplinei bugetare şi sancţionarea imediată şi drastică a derapajelor. Altor 6 ţări, între care şi România, li se permite ralierea la Acord, în timp ce Marea Britanie a refuzat categoric, iar liderii Suediei şi Cehiei au cerut răgaz, spre a-şi consulta, cum e firesc, parlamentele. S-a stabilit un deficit structural de 0,5% maximum, care trebuie inclus în Constituţie. Aş tempera bucuria lui Băsescu, menţionând că, probabil, ar fi suficient un simplu amendament la Constituţie, nu revizuirea integrală.

Să revenim însă la Bucureşti, unde joi s-a petrecut o întâmplare relevantă. În ton cu predecesorii săi şi cu intervenţiile sale anterioare, ambasadorul SUA a ieşit iarăşi din rigorile şi decenţa obligatorii pentru un diplomat care respectă ţara unde e acreditat, nu-şi bagă nasul în treburile ei interne şi se limitează la a veghea asupra intereselor statului său. Mr Mark Gitenstein a simţit nevoia să dea note (“realizări importante”) procurorului general Codruţa Kovesi, ca şi şefului DNA, Daniel Morar. Mai mult, cu totul inadmisibil, nu doar că a apreciat că prelungirea mandatului acestora “ar fi un lucru foarte bun”, dar a şi “indicat” că, dacă în acest scop ar trebui modificată legea, apoi să se modifice. Şi, ca discursul să-i fie rotund, ambasadorul a înălţat iarăşi în slăvi “performantul” Guvern Boc.

Mă întreb care ar fi reacţia cancelariilor de la Paris, Roma, Berna, Varşovia sau Budapesta, dacă ambasadorii americani de acolo s-ar amesteca atât de făţiş în treburile l