Prima ediţie a Mexican Open Gymnastics Championship a debutat cu o conferinţă de presă şi tragerea la sorţi a perechilor de gimnaşti, printre care se numără şi Marius Berbecar.
Dincolo de competiţia propriu-zisă, atracţia principală a evenimentului a fost însă prezenţa Nadiei Comăneci, în calitate de "amfitrioană", cum au numit-o organizatorii. Nadia, împreună cu soţul ei, Bart Conner, a fost asaltată pentru interviuri, autografe şi fotografii, cea mai bună gimnastă a României declarând că se află la Acapulco pentru a doua oară, la 35 de ani de la prima vizită.
"Sunt onorată şi încântată să particip la acest important eveniment şi îi asigur pe toţi cei prezenţi că va deveni o tradiţie", a declarat Nadia Comăneci.
Nadia va participa la o ceremonie în care primarul din Acapulco îi va oferi cheia oraşului. Pe durata şederii, Nadia a mai avut parte de un moment emoţionant, când a fost invitată să-şi lase urmele palmelor pe o alee a celebrităţilor, care vizitează metropola mexicană. De asemenea, cei implicaţi în organizarea competiţiei, inclusiv invitaţii de onoare, s-au întâlnit cu 20 de copii bolnavi de cancer. Nadia Comăneci împlineşte azi 50 de ani! Citeşte-i povestea de viaţă, vezi momentele în care ne-a făcut mândri să fim români şi transmite-i un mesaj! Nadia Comăneci împlineşte astăzi 50 de ani: "Mă simt încă tânără"
Prima ediţie a Mexican Open Gymnastics Championship a debutat cu o conferinţă de presă şi tragerea la sorţi a perechilor de gimnaşti, printre care se numără şi Marius Berbecar.
Dincolo de competiţia propriu-zisă, atracţia principală a evenimentului a fost însă prezenţa Nadiei Comăneci, în calitate de "amfitrioană", cum au numit-o organizatorii. Nadia, împreună cu soţul ei, Bart Conner, a fost asaltată pentru interviuri, autografe şi fotografii, cea mai bună gimnastă a României declarând că se află la Acapulco pentru a d