Toamna târziu şi primăvara, valea Gurghiului este în fierbere: gospodarii îşi duc la cazan recoltele de mere şi pere. „Asta nu-i palincă, asta‑i poşircă“, ne-a spus vecinul Virgil anul trecut, când a gustat din producţia noastră de palincă de pere. Era prima încercare de acest soi, pe care am făcut-o cu entuziasm şi nepricepere.

Am obţinut o zeamă de vreo 30 de grade, acrişoară, tulbure şi cu gust de afumat. Anul ăsta, vecinul nu ne-a mai lăsat de capul nostru şi ne-a promis un jinars a-ntâia.

Virgil Chirteş este om gospodar şi meticulos, fost profesor de matematică şi 40 de ani director de şcoală. E bărbat frumos şi distins, care poartă un costum ca nimeni altul, respectat în sat. De data asta, s-a încălţat în cizme şi a îmbrăcat hainele de lucru, hotărat să nu ne lase să ne risipim recolta.

Livada noastră are câţiva meri şi peri bătrâni, înalţi şi scorburoşi, care scârţâie în bătaia vântului. Unii gospodari ar pune fără ezitare drujba pe ei, dar pe aici oamenii îi preţuiesc. Dau mere mari cât mingea, avem şi un soi de mere ţigăneşti, cu miezul roşu, iar unul dintre peri face fructe văratice, mici şi dulci, care pe aici se numesc pere mălăieţe. Acestea se coc pentru a deveni jinars: nu trebuie zdrobite, îşi lasă multă zeamă şi au o aromă plăcută. Bunicul nu lăsa nicio pară să se piardă, aduna totul de sub pomi şi punea la palincă. Anul ăsta am adunat şase butoaie de pere a câte 200 de litri, pe care le-am fiert în două reprize. Am umplut butoaiele, am pus câte două găleţi de apă în fiecare şi le‑am acoperit bine, ca să nu intre aer şi să facă mucegai (merele şi fructele tari trebuie întâi zdrobite). După şase săptămâni, le-am dus la cazan. Înainte de asta, am verificat dacă sunt gata: am amestecat în butoi până a ieşit lichid la suprafaţă. Am luat lichid cu o cană/ibric pe care am acoperit‑o cu o pâlnie de bucătărie, aşezată cu gura în jos. Am pus