UPU Sf Spiridon Iasi Ieri, un barbat in varsta de 36 ani, din Iasi, a ajuns in stare grava la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon dupa ce a cazut cu tot cu scara. El vroia sa coboare niste lucruri din pod, iar intr-un moment de neatentie s-a dezechilibrat si a cazut. In urma impactului cu solul si-a rupt piciorul. Pentru ca nu se mai putea misca, familia a sunat la salvare. La fata locului a mers un echipaj al Ambulantei. Acesta i-a acordat primul-ajutor, apoi l-a transportat la spital. "Pacientul a fost diagnosticat cu politraumatism, prezentand un traumatism cranio-cerebral, policontuzionat, suferind o contuzie toraco-abdominala, fractura de femur si o plaga occipitala. Victima a fost stabilizata in UPU si transferata la Sectia de Ortopedie. Starea sa este stabila", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, seful Unitatii de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.