Opera reformatoare înfăptuită în timpul domniei lui Cuza a lăsat semne şi asupra vieţii Craiovei
În cartea „Istoria Craiovei“, apărută în anul 1977 la editura Scrisul Românesc, se vorbeşte, printre altele, despre activitatea economică din preajma Unirii de la 1859.
Aflăm, din paginile vechi, că oraşul nostru număra circa „25.000 de locuitori, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti. În Craiova, existau în acea vreme 4.633 de clădiri, dintre care 3.220 de case, 26 de biserici, 11 şcoli, 60 de fabrici-ateliere. Din cele 3.220 de case, 2.500 aparţineau sărăcimii, având un singur nivel sau se găseau sub pământ. Totodată, Craiova se înscrie printre oraşele cu cea mai mare pondere în viaţa economică a Ţării Româneşti, fiind unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti şi comerciale ale ţării, 15% din populaţie trăia din practicarea unor meserii, 14% din comerţ“.
Conform scrierilor, în Bănie „se dezvoltau în primul rând meşteşugurile tradiţionale. Cei mai numeroşi meseriaşi erau blănarii, cojocarii şi şepcarii, în jurul a 200, în atelierele cărora lucrau peste 100 de calfe şi ucenici; urmau cismarii, şi ei aproape 200 şi peste 100 de ucenici; croitori de haine bărbăteşti – circa 150 cu câteva zeci de calfe şi la fel ucenici, aproape 100 de fierari lucrători în gros cu calfele şi ucenicii lor; tăbăcarii, aproximativ 50, 10 boiangii şi zeci de curelari, şelari, arămari, săpunari, ceaprazari, funieri, rotari, dogari, pălărieri, plăpumari, făclieri, pişcaşi etc.“.
Servicii pentru bogaţi
Existenţa unei pături sociale mai bogate a dus şi la „apariţia şi dezvoltarea unor meserii noi, alături de cele mai vechi. Se constată, astfel, existenţa a peste 150 de croitori de haine femeieşti, modişti şi modiste, tapiţeri şi decoratori, caretari, orologieri, giuvaergii, bărbieri, frizeri şi perucari“.
