Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6 persoane, trimise în judecată pentru evaziune fiscală de peste 4 milioane euro

Publicat in Curierul, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Procurorii Anticorupţie au trimis în judecată şase persoane, acestea fiind cercetate pentru comiterea de evaziune fiscală de 14,53 milioane de lei (4,06 milioane de euro), potrivit unui comunicat emis, ieri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Alexandru Săpunaru şi Adrian-Eugen Pastia, asociaţi şi administratori ai mai multor societăţi comerciale, au fost reţinuţi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, în timp ce Anton Parasca, Radu Băiatu, Costel Daniel Dumitru şi Mihai-Alexandru Pîntea sunt cercetaţi pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada 2004 - 2006, inculpaţii Alexandru Săpunaru şi Adrian Eugen Pastia, cu ajutorul inculpaţilor Anton Parasca, Radu Băiatu, Costel Daniel Dumitru şi Mihai-Alexandru Pîntea, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către stat, au evidenţiat în actele contabile ale unor societăţi comerciale pe care le controlau (SC "Lann Trans Group" SRL, SC "Grain House Company" SRL şi SC "Pasagri & Trade" SRL, toate din Constanţa) cheltuieli nereale pretins realizate în baza unor operaţiuni comerciale fictive (cesiuni de creanţe sau achiziţii fictive de cereale etc.) pe baza a numeroase documente întocmite în fals de inculpaţi sau de persoane din anturajul lor (contracte de livrări, borderouri de achiziţie, avize de însoţire a mărfurilor şi facturi fiscale).

"Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 14.538.310,93 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Alexandru Săpunaru, Adrian Eugen Pastia şi Anton Parasca", se arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost înaintat spre judeca

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 10 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°