Cum am coborât pe Aeroportul Charles de Gaulle, franceza a de­ve­nit, dintr-o limbă pe care o găsisem în cărţile lui Dumas şi ale lui Ana­tole France, ale lui André Gide şi ale lui Proust, o limbă vie. Vor­beau oamenii în franceză, dar vorbeau şi locurile care aveau o po­veste de spus, prin plăcuţe aşezate frumos de primărie în calea pa­rizianului, dar şi a turistului, vorbeau şi firmele, prin jocuri de cu­vinte. Bulevardele sunt mari, clădirile sunt frumoase şi, oriunde te uiţi, vezi ceva care te scoate din drumul tău şi te atrage. Dar dincolo de măreţie, Parisul e seducător prin micile magazine pline de flori sau de scoici, de carne sau de haine, prin vitrinele imense ale mari­lor firme de haute-couture, dar şi prin firmele mici şi cochete.

În Jardin des Tuileries găsesc o placă de piatră care spune: „Din aceste locuri, pe 1 decembrie 1783 au plecat fizicianul A.C. Charles şi Marie-Noël Robert în nacela primului mare balon cu hidrogen. Aéro-Club France”. În apropiere de Sacré-Coeur, o altă plă­cuţă povesteşte despre un alt balon: În 1870, războiul şi asedierea pa­ri­sului i-au dat lui Nadar ocazia să adauge un ultim episod carie­rei sale de aeronaut. Începând cu 4 septembrie, el îşi instalează, re­vo­l­uţionar, compania sa de piloţi de aerostate în Piaţa Saint-Pierre: ba­loanele sunt destinate nu numai observării liniilor inamice, dar şi comunicaţiilor poştale. Pe 7 octombrie, un balon nou se ridică în mi­j­locul mulţimii venite să asiste la lansare; în nacelă se afla minis­trul Gambetta. Victor Hugo, martor la scenă, o descrie astfel: «Era fru­mos. Un soare blând, de toamnă. Sub balonul lui Gambetta flu­tura flamura tricoloră. S-a strigat: Trăiască Republica!»„. Ridic pri­virea, e acelaşi soare bâlnd şi parcă văd cerul invadat de baloane.

Baloanele cu nacelă devin minuscule într-o vitrină, iar Tour Eiffel, cu picioarele imense de oţel, dantelate, r