Cum am coborât pe Aeroportul Charles de Gaulle, franceza a devenit, dintr-o limbă pe care o găsisem în cărţile lui Dumas şi ale lui Anatole France, ale lui André Gide şi ale lui Proust, o limbă vie. Vorbeau oamenii în franceză, dar vorbeau şi locurile care aveau o poveste de spus, prin plăcuţe aşezate frumos de primărie în calea parizianului, dar şi a turistului, vorbeau şi firmele, prin jocuri de cuvinte. Bulevardele sunt mari, clădirile sunt frumoase şi, oriunde te uiţi, vezi ceva care te scoate din drumul tău şi te atrage. Dar dincolo de măreţie, Parisul e seducător prin micile magazine pline de flori sau de scoici, de carne sau de haine, prin vitrinele imense ale marilor firme de haute-couture, dar şi prin firmele mici şi cochete.
În Jardin des Tuileries găsesc o placă de piatră care spune: „Din aceste locuri, pe 1 decembrie 1783 au plecat fizicianul A.C. Charles şi Marie-Noël Robert în nacela primului mare balon cu hidrogen. Aéro-Club France”. În apropiere de Sacré-Coeur, o altă plăcuţă povesteşte despre un alt balon: În 1870, războiul şi asedierea parisului i-au dat lui Nadar ocazia să adauge un ultim episod carierei sale de aeronaut. Începând cu 4 septembrie, el îşi instalează, revoluţionar, compania sa de piloţi de aerostate în Piaţa Saint-Pierre: baloanele sunt destinate nu numai observării liniilor inamice, dar şi comunicaţiilor poştale. Pe 7 octombrie, un balon nou se ridică în mijlocul mulţimii venite să asiste la lansare; în nacelă se afla ministrul Gambetta. Victor Hugo, martor la scenă, o descrie astfel: «Era frumos. Un soare blând, de toamnă. Sub balonul lui Gambetta flutura flamura tricoloră. S-a strigat: Trăiască Republica!»„. Ridic privirea, e acelaşi soare bâlnd şi parcă văd cerul invadat de baloane.
Baloanele cu nacelă devin minuscule într-o vitrină, iar Tour Eiffel, cu picioarele imense de oţel, dantelate, r
