Cele două descinderi, din Craiova şi Drobeta-Turnu Severin, au vizat două grupări legate între ele şi bănuite că ar avea ca "obiect de activitate" falsificarea de carduri, traficul de droguri şi cămătăria. Cei din Turnu Severin erau subalternii sensei-ului lui Nuţu Cămătaru, "Emil de la Viena", şi acţionau la comandă.
Ancheta procurorilor DIICOT a scos la iveală faptul că suspecţii au răpit şi îngropat de vii mai mulţi oameni în Mehedinţi şi Dolj. În urma percheziţiilor în peste 20 de case, procurorii au ridicat mai multe unităţi de calculatoare, laptopuri, acte contabile şi un seif. La audieri au fost chemate peste 20 de persoane. În faţa Biroului DIICOT din Drobeta-Turnu Severin, o victimă a făcut dezvăluiri în premieră despre implicările grupului. "Am avut nişte afaceri cu unul din Orşova şi au făcut nişte mişmaşuri. M-au chemat într-un bar, unde m-au ţinut vreo două ore, erau 40 de persoane, nu cunoşteam pe nimeni şi voiau să mă ducă la Bucureşti să mă omoare. M-au ameninţat că îmi iau copiii şi mă omoară dacă nu fac contractul cu nişte maşini aşa cum vor ei. Am avut numai necazuri din cauza acestui «Emil de la Viena» şi a altor interlopi. Eu am respectat contractul, am făcut toate plăţile şi am chitanţe de la notar, dar, cu toate astea, se ţin de capul meu şi cred că mai vor bani de la mine", a spus victima.
La Craiova, Marian Ciochiu, zis şi Bodo, locotenentul lui Gigi Vadik Zavera, zis Gigioc, rămăsese să se ocupe de grup în locul lui "Emil de la Viena", care a fost reţinut în luna mai a acestui an pentru cămătărie şi şantaj.
Cele două descinderi, din Craiova şi Drobeta-Turnu Severin, au vizat două grupări legate între ele şi bănuite că ar avea ca "obiect de activitate" falsificarea de carduri, traficul de droguri şi cămătăria. Cei din Turnu Severin erau subalternii sensei-ului lui Nuţu Cămătaru, "Emil de la Viena", şi acţionau la c