Şoseaua spre Dănciuleşti, comună gorjană cu tolba plină de legende şi mister, fuge şerpuit de la Melineşti spre Târgu Cărbuneşti prin lanţul de văioage săpat de la facerea lumii în piatra Podişului Getic. Un fuior subţire de vânt despleteşte pădurile castanii urcate pe "dealuri", spre cer, din prispa caselor. În acest loc aveam să-l cunosc pe Dumitru Şeclăman, om îndrăgostit infint de comunitatea din care face parte şi căreia i-a lăsat pentru posteritate două monografii în care a strâns vieţi, izbânzi, legende, obiceiuri şi datini străvechi. "Trăim timpuri în care satul, sub puterea oraşului, se schimbă, se pierde. Dispar datini, tradiţii, obiceiuri. Oameni. Dispare portul popular. Iar noi avem obligaţia să transmitem tot ce ştim generaţiilor următoare. Străbunii au avut o scuză, nu ştiau să scrie. Noi n-o mai avem" îmi spune omul, crezul lui.
"Nu-l atinge că... e turc"
"Frumoase case, boiereşti", spun către profesorul Şeclăman zis şi Turcu, cu ochii la clădirile înalte, cu etaj şi cu broderie de lemn pe marginea cerdacului. "Bre, dar noi n-am avut boieri aici. Doar ţărani mai înstăriţi", îmi spune el. "Dar de ce vă zice Turcu?", îl mai întreb curios pe bărbatul de peste 80 de ani, încă în putere, gata oricând să-ţi spună o poveste cu miez, o legendă sau să-ţi servească o felie de umor tipic oltenesc, dulce-amărui. "Păi, ai mei, din cine ştie ce motive, întârziară să mă boteze. Iar când unii îmi stăteau prea aproape, ăştia le spuneau: nu-l atinge, că e nebotezat! Păi de ce, aşa mare şi nebotezat? se mirau ei. Păi... e turc, zicea tata. Şi Turcu mi-a rămas numele".
Zăicoi - bărbătuşul gaiţei
Puţină lume îl ştie pe numele "de buletin". Toţi îl ştiu de "dom' profesor Turcu". "Trei sferturi din oamenii ăştia trecură prin mâna mea. Îi ştiu pe ei, familia, copiii". În 2002 a avut un mare necaz - i-au murit soţia, tot profesoară, şi un fiu. "M
