* bugetul alocat contractului pentru anul şcolar în derulare se ridică la aproximativ 3 milioane de lei
Firma omului de afaceri Ştefan Rădulescu, director al "Electrica - Distribuţie" Brăila, a fost desemnată câştigătoare şi în judeţul vecin, Călăraşi, a contractului guvernamental "Lapte-Corn". Potrivit anunţului de atribuire publicat zilele trecute în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), SC "Risk Com" SRL Brăila asigură pachetele lapte-corn în şcolile şi grădiniţele din municipiul şi judeţul Călăraşi. Pentru acest serviciu firma brăileană va primi de la Consiliul Judeţean Călăraşi, pentru perioada rămasă din anul şcolar 2011 - 2012, suma de aproape 3 milioane de lei fără TVA. Procedura derulată de autoritatea contractantă din Călăraşi pentru atribuirea contractului pe programul Lapte-Corn a fost negocierea fără anunţ de participare, fiind invocată "Situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă". Astfel, de la un preţ de pornire de 2,982 milioane lei, s-a ajuns la atribuirea către "Risk" la valoarea de 2,971 milioane lei, cu puţin sub preţul estimat.
Reamintim că, în ultimii ani, firma "Risk" a fost în mod constant câştigătoarea licitaţiilor organizate de Consiliul Judeţean Brăila pentru Programul "Lapte-Corn", sumele alocate, de exemplu, în ultimii 7 ani şcolari, inclusiv cel aflat în curs, totalizând peste 10 milioane euro. Mai nou, succesul celor de la "Risk" s-a extins şi pentru programul guvernamental care îşi propune să promoveze consumul de fructe în şcoli, firma fiind declarată adjudecatara licitaţiei publice de la Brăila pentru merele distribuite elevilor. * bugetul alocat contractului pentru anul şcolar în derulare se ridică la aproximativ 3 milioane de lei
Firma omului de afaceri