În mod misterios, mai multe numere din ediţiiile de anul acesta ale Monitorului Oficial al României sunt lipsite de conţinut.
Avocatului Alberto Kurtyan, din Piatra Neamţ, a descoperit că mai multe numere ale Monitorului Oficial, apărute în 2011, sunt goale, deşi sunt indexate de instituţia publică. Astfel avocatul a anunţat în premieră, printr-o postare depe blogul personal, că trei numere din partea a treia a publicaţiei şi câte unul din partea întâi şi a doua nu conţin nici un document public.
Un exemplu ar fi numarul 718 din Partea I, cea dedicată publicării de "Legi, decrete, hotărâri şi alte acte". Numărul a apărut în data de 12 octombrie 2011, într-o zi de miercuri. Numărul anterior, 717, apărut în aceeaşi zi, conţine o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi un ordin al ministrului comunicaţiilor privind procedura de acreditare a unor furnizori de servicii de certificare. Numărul ulterior celui fără conţinut ulterior, datat tot 12 octombrie, publică o lege care se referă la un acrod între România şi Uniunea Europeană.
„Cunosc vechea şmecherie utilizată de fraudatori care cumpărau tot tirajul ziarelor dintr-o localitate mică pentru a nu apărea anunţurile/publicitatea licitaţiilor sau pentru a ascunde anumite informaţii destinate publicului, cum ar fi citatii, licitatii, hotarari AGA...Nu m-am gandit totusi ca smecheria sa fie utilizata si la nivelul publicatiei oficiale a Romaniei", scrie avocatul pe blogul personal.
Nici pe site-ul expert-monitor.ro, un alt loc unde se poate citi Monitorul Oficial, aceste numere nu există. Apar ca fiind fişiere în format .pdf, dar la deschidea lor eşti anunţat printr-un mesaj că "documentul este distrus".
Din octombrie, de când a fost descoperit cazul de către avocatul Kurtyan, şi până astăzi, reprezentanţii de la Monitorul Oficial nu au oferit o explicaţie publică privind l