Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Picturi româneşti de sute de mii de euro la expoziţia ,,100 de capodopere’’, care începe astăzi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Astăzi, la ora 11.00, începe expoziţia ,,100 de capodopere’’, organizată de casa de licitaţii de artă Artmark, la Ateneul Român. Acest eveniment împreună cu Licitația de iarnă 2011 vor reuni sub acelaşi acoperiş opere de excepţie semnate de cei mai renumiţi pictori autohtoni, precum Andreescu, Grigorescu, Ressu, Tonitza, Pallady, Băncilă, Dărăscu, Steriadi şi Petraşcu.

Seria de licitaţii se află la a treia aniversare şi va aduna o sută de capodopere autohtone, rareori expuse împreună în cadrul aceluiaşi eveniment.

Cel mai scump tablou poate ajunge la 250.000 de euro

Capodopera surpriză, piesă centrală a licitaţiei, este tabloul ,,În iatac’’, semnat de Nicolae Tonitza. Opera este cel mai valoros nud realizat de autorul român şi este, pentru prima dată, scos la vânzare, fiind cel mai scump tablou din cadrul expoziţiei.

Preţioasa lucrare poate fi cumpărată de iubitorii de artă în schimbul unei sume estimate la 150.000 – 250.000 de euro. Capodopera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil și provine din renumita colecţie a doctorului Iosif Dona.

CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe picturi autohtone celebre!

,,Ţărăncuţă’’ de 100.000 de euro

În oferta licitaţiei mai sunt incluse şi alte două opere esenţiale pentru colecţiile româneşti de artă, semnate de Nicolae Grigorescu, autorul celor mai importante opt tablouri vândute vreodată în România.

Capodopera ,,Ţărăncuţă cu turmă de oi, pe Valea Muscelului’’ are un preţ estimaiv situat între 50.000 şi 100.000 de euro şi prezintă un motiv reprezentativ pentru opera lui Grigorescu: ţăranca tânără torcând apare într-o ipostază plină de graţie, privind către un relief domol, specific muntenesc.

A doua operă valoroasă a licitaţiei, semnată de Grigorescu, este ,,Care cu boi la Orăţii’’, iar pasionaţii de picturi celebre o pot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 56 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum 55 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Israelul avertizează libanezii strămutaţi să nu se întoarcă acasă, în ciuda armistiţiului cu Hezbollah

HotNews acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel și Liban, pe o perioadă de 60 de zile, a intrat în vigoare miercuri dimineață. În ciuda acestuia, Israelul a avertizat libanezii strămutaţi să nu se întoarcă la casele lor, potrivit BBC. Asta pentru că, de

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

O delegaţie ucraineană face o vizită la Seul pentru a cere arme, relatează presa sud-coreeană

HotNews acum 2 ore
O delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, vizitează Coreea de Sud în această săptămână pentru a solicita ajutor în materie de armament care să fie folosit în războiul cu Rusia, potrivit mass-media de la Seul, informează Re

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 10 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°