La Teatrul Bulandra, în Sala de la Podul Izvor, care de-acum îi poartă numele, a avut loc o comemorare a lui Liviu Ciulei, cu prilejul aducerii în România a urnei cu cenuşa artistului. Special pentru acest moment, Andrei Şerban a scris un text care a fost citit pe scena de la Bulandra şi pe care regizorul l-a oferit în exclusivitate ziarului „Adevărul“.

Regizorul care a schimbat istoria teatrului şi a filmului românesc a murit pe 25 octombrie, la München, la vârsta de 88 de ani. Actori, regizori, scenografi, dar şi apropiaţi i-au evocat personalitatea într-un cadru lipsit de ceremonie şi plin de căldură.

Încep cu o confesiune: la 15 ani eram îndrăgostit de Clody (Bertola - n.r.), şi idolii mei erau Liviu şi Lucian (Pintilie - n.r.). Când l-am cunoscut pe Ştefan, primul soţ al lui Clody, de la el am învăţat despre legile artei şi ale bunului gust şi bunului simţ. De la Liviu şi Lucian am învăţat despre teatru şi viaţă.

Mai târziu, Clody mi-a făcut o confesiune despre aceşti trei soţi ai ei. O citez: „Ştefan mi-a fost ca un tată, Liviu ca un frate, Lucian ca un fiu". Ah, mi-am zis eu, etern îndrăgostit: atunci aş putea să fiu eu, Andrei, bărbatul"! Însă nu a fost să fie... Clody Bertola şi Liviu Ciulei în „Pescăruşul“ (1949) foto: Arhiva personală Ludmila Patlanjoglu

Dar înainte să-i cunosc pe aceşti oameni de elită, mă plimbam umil şi adolescentin pe sub fereastra casei din Dionisie Lupu (azi Arghezi) unde trăiau şi, precum Nina Zarecinaia, încercam să-mi imaginez cum trebuie să trăiască marii artişti; îi urmam în troleibuzul 84 în drum spre Izvor, unde s-au născut acele mari spectacole, „Sfânta Ioana", „Cum vă place", pe care le-am văzut de zeci de ori şi de la care am învăţat despre magie - da, magie, căci nu am alte cuvinte să descriu vraja ce mă cuprindea deja la intrarea în teatru, acele secunde dinainte de ridicarea cortinei. @N_