Potrivit CFR Călători, orarul dat publicităţii va fi valabil între 11 decembrie 2011 şi 8 decembrie 2012.
Conform informaţiilor oferite de companie, au fost schimbate rangurile trenurilor, "din necesitatea alinierii transportului feroviar de călători la normele legislaţiei europene în domeniu". Ca atare, de duminică pasagerii vor avea de ales între Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R). Aceste categorii vor fi acordate în funcţie de serviciile oferite. În trafic internaţional vor circula 70 de garnituri (4 Intercity, 40 InterRegio şi 26 Regio), în timp ce în trafic intern vor exista 1336 de trenuri (28 Intercity, 198 InterRegio, respectiv 1110 Regio).
CFR Călători va introduce noi legături directe, cu garnituri din categoria InterRegio, care vor lega Bucureştiul de Bistriţa, Târgu Mureş, Sibiu şi Timişoara. Alte astfel de conexiuni vor fi între Braşov şi localităţile Craiova, Constanţa şi Sibiu, precum şi între Constanţa şi Satu Mare.
Din punct de vedere al tarifelor, vor fi păstrate cele pentru Intercity, dar şi pentru cele personale (noile trenuri Regio). Biletele pentru InterRegio vor avea un preţ intermediar între cele practicate până acum pentru trenurile accelerate şi cele rapide.
Reducerile aplicate până în prezent vor fi de asemenea menţinute: "Minigrup 2-5" (pentru grupurile de călători formate din două până la cinci persoane), respectiv "Cartea VSD" (valabilă la sfârşit de săptămână). Vor fi introduse noi facilităţi, precum "procentul de fidelitate", în cazul călătoriei cu mai multe trenuri, sau aplicarea unei scăderi de preţ cu 5% pentru achiziţionarea biletelor prin sistemul online.
Vor fi acordate în continuare reduceri pentru achiziţionarea unui bilet dus-întors (10%), la cumpărarea cu anticipaţie (5-13%), la abonamentele pe 5, 10 sau 15 zile (15-35%), la abonamentele săptămânale sau lunare (50%) şi la tichetele pe