Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este amanta din spatele revoluţionarului Fidel Castro

Publicat in Romania Libera, duminică 11 decembrie 2011 ·

Revoluţionara Celia Sanchez a jucat un rol extrem de important în revoluţia cubaneză din anii '50, însă gurile rele spun că între dictatorul Fidel Castro şi Sanchez s-a înfiripat şi o poveste de iubire, conform BBC News.

Totuşi, nici Sanchez şi nici Castro nu au confirmat zvonurile cum că ar fi fost iubiţi, aşa cum a speculat toată lumea, iar, până la moartea Celiei, în 1980, nici nu s-a scris foarte mult despre rolul ei ca revoluţionară.

După ce, în 1956, Castro a dat o lovitură forţelor lui Batista, în care a pierdut 65 din cei 81 de luptători, Castro şi revoluţionarii rămaşi în viaţă s-au refugiat în Munţii Sierra Maestra şi au dus un război de gherilă împotriva trupelor lui Fulgencio Batista. Printre luptători, se aflau Ernesto Che Guevarra, fratele Raul Castro şi Camilo Cienfuegos. Atunci, prin intermediul reţelei puse la punct de Sanchez, Castro a strâns noi revoluţionari din rândul ţăranilor.

Celia Sanchez, revoluţionara care l-a sprijinit până la moarte pe Castro

Celia Sanchez Manduley s-a născut în anii '20 şi a învăţat să fie împotriva regimului lui Batsta de la tatăl ei, doctor şi membru al Partidului Liberal Ortodox.

În 1952, când Batista a preluat pentru a doua oară frâiele statului, Celia Sanchez, ca mulţi alţi cubanezi, a fost contrariată şi s-a hotărât să intre în rezistenţă. În iulie 1953, Castro a încercat pentru prima dată să îl înlăture de la putere pe Batista. După înfrângerea de la Cazarma Moncada, viitorul lider cubanez a ajuns la închisoare şi, doi ani mai târziu, când a reuşit să scape din detenţie, s-a refugiat în Mexic şi în Statele Unite şi a fondat Mişcarea 26 iulie, la care a aderat şi Celia.

Apoi, după ce acţiunea rezistenţei a fost zdrobită în 1956, a trimis ajutoarele rebelilor care se ascundeau în munţi. În 1957, Celia Sanchez era în fruntea listei celor mai vânate femei de regimul lui Fulgencio Bat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 12 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°