Din 13 septembrie 1872 până la 11 decembrie 2011, denumirea „accelerat“ pentru trenurile cu viteză superioară personalelor a fost folosită fără întrerupere.
Dinainte de Războiul de Independenţă de la 1877, românii ştiu că trenurile de călători pot fi personale sau accelerate (după viteză), iar din perioada interbelică au intrat în memoria colectivă şi rapidele. Chiar şi litareatura a păstrat, prin celebra poezie a lui George Topârceanu, numele de accelerat pentru trenurile mai iuţi.
Însă de acum, chiar de ieri, va trebui să uităm toate aceste denumiri, pentru că din vocabularul feroviar oficial au fost excluse şi personalele, şi acceleratele, şi rapidele, odată cu intrarea în vigoare a noii ediţii a „Mersului Trenurilor". În loc de „Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul", am putea avea, cel mult „... A trecut Interregio"... Asta pentru că, de ieri, în loc de Personal avem „Regio", în loc de Accelerat avem „Interregio", iar în loc de Rapid avem „Intercity". Cum era de aşteptat, călătorii se adaptează cu greu noilor denumiri.
În secolul vitezei, doar „Fulgerul" îl depăşea
„Denumirea «Accelerat» a fost folosită pentru prima dată în toamna anului 1872, odată cu intrarea în folosinţă a liniei Bucureşti-Galaţi, care aparţinea Societăţii Anonime a Acţionarilor CFR. Acele trenuri se numeau «Accelerat 1» şi «Accelerat 2» şi circulau pe o rută ocolitoare de la Bucureşti la Viena. Mai exact, pe la Galaţi, Paşcani, Lenovo, Lemberg şi Cracovia. De atunci, denumirea de Accelerat s-a extins la tot mai multe trenuri, dar niciodată nu s-a renunţat la acest nume", a declarat pentru „Adevărul" istoricul Ilie Popescu, specializat în istorie feroviară.
El a mai arătat că, la început, Acceleratele aveau viteza de 50 de kilometri pe oră, după care a apărut „Fulgerul" (denumirea originală era „Blitztug"), care mergea cu 70 de kilometri pe o
