Bucură-te, Personale, că de azi ai şi tu un nume! Te-aş fi felicitat mai devreme, dar de abia am aflat de la impiegatul de mişcare moda toamnei la CFR: "De azi, R este noul P iar IR este noul R". La aflarea veştii, am exclamat ca Sebastian Lăzăroiu "WTF!" dar pe urmă m-am bucurat pentru tine.
Aşadar te numeşti Regio, prescurtat R. Adevărul e că venise timpul, bătrâne, să intri şi tu în rândul lumii. Prea stăteai singur şi ruginit pe o linie moartă în timp ce ţara se integra în Europa.
O să mă întrebi cine ţi-a dat nume. Mă faci să râd, tocmai tu să te întrebi cine ţi-a fost naşul?! Probabil vreun brand manager, că, de la integrare încoace, e plin de branzii ăştia. Ai noştri ca branzii, scriitori pe vagoane. Unde te întorci dai de vizionari cu bidineaua în mână. O linie pe asfalt, iacă parcarea, o linie pe cer iacă drona cu reacţie. O linie pe vagon, Regio, două linii InterRegio, trei linii InterCity. Dacă n-ar fura la vopsea, am ajunge în ritmul ăsta cu CFR-ul la Lună.
Pentru vremurile de odinioară, eu o să-ţi spun însă tot Personal. Am trecut prin multe împreună, o viaţă de om. Eşti crestat cu brişca până la osii de amintirile celor pe care i-ai purtat în pântece, mărturii că oamenii ăia nu voiau să treacă prin viaţă ca trenul prin gară. N-ai avut niciodată lumină sau căldură, iar geamurile nu ţi s-au deschis niciodată vara, atunci când mirosul de rachiu, de urină şi de jeg era lipicios şi copleşitor. Dar niciun alt tren în afară de tine n-ar fi oprit vreodată în halta Arpaş, de unde începea lungul drum spre satul bunicilor. Şi, mai târziu, niciun alt tren n-ar fi mers atât de încet, încât să poţi să te dai jos şi să-i culegi ei maci de pe marginea liniei ferate.
Cu trecerea anilor, tu ai rămas la fel, eu m-am boierit. N-am mai avut maci de cules şi timp de pierdut. Pentru viteză şi comfort (vorba vine), am ales Acceleratul şi pe urmă Rapidu
