De peste 40 de ani, fanii celor de la Ajax îşi primesc favoriţii pe “Corul Sclavilor” din Nabucco, una dintre cele mai frumoase opere din lume. Cînd face rost de ceva timp liber, Andre Rieu, celebrul violonist, vine să le mai dea un arcuş de ajutor
N-avea cum să reziste. De fier să fi fost şi tot n-ar fi putut! Prima plecase Maria Virginia. Născută în martie 1837, decedată în august, anul următor. Icilio Romano, cel care ar fi trebuit să-i fie urmaş, s-a stins repede, a trăit numai un an şi trei luni. Margareta, mama copiilor, soaţa sa, s-a prăpădit de dorul lor. Şi uite-l, la 27 de ani, nemaiavînd pentru ce să trăiască, chinuit de gîndul de a-şi lua viaţa şi a merge alături de cele mai iubite fiinţe ale sale… El, el omul care a uimit “Teatro alla Scala” din Milano, el, marele compozitor, nu mai poate! Ori nu mai vrea să poată!
“Nabucco, Nabucco”
Atunci, un prieten îi aduce un libret semnat Temistocle Solera. Nici nu-l priveşte, dar, după ce pleacă, aruncă un ochi peste el. E 1841, se apucă de compus, muzica e singurul refugiu, în casă aude scîncet de copil, în capul scărilor vede silueta Margaretei, simte că explodează, dar munceşte ca un orb. Scrie, şterge, bate ritmul, aruncă foile. Trece un an. E 9 martie 1842. Din nou, “Scala”. Dacă nu e bine primită, se va omorî, spre seară, după reprezentaţie. Dar sala e în picioare după cele două ore şi un sfert. 11 minute de aplauze. “Nabucco”, una dintre cele mai impresionante opere din toate timpurile, îl scoate la liman. El, el, Giuseppe Verdi, a primit firmanul publicului.
De la “Scala” pe “ArenA”
Un secol şi vreo trei decenii se petrec de-atunci. Sîntem în Olanda marelui Ajax. “Lăncierii” lui Rinus Michels, ai lui “Pişti” Covaci, ai lui Cruyff, ai lui Rep ori Neeskens, cu fotbalul lor total, uimesc Europa. E momentul ca fanii să-şi aducă aminte că cei care au fondat clubul,
