Cand te apuca in prag de Sarbatori un dor de Romania, faci si pe dracul in patru, ca sa ti-l ostoiesti. Asa m-a prins pe mine, vineri dupa serviciu, nostalgia dupa „bombe“. Era o prajitura facuta acasa, din aluat de biscuiti si nuci date prin masina de macinat. Aici a inceput aventura cautarii, caci asa o ustensila, nostalgica si ea ca si prajitura de la bunica, nu mai gasesti decat la vechituri. Svabii de pe aici sunt strangatori. Cand stau sa se sufoce in „Krust” -lucruri vechi, devenite inutile - isi iau inima in dinti si cheama containerul, sa le ridice. Sau le dau, pe un banut. Magazinul in care am intrat vineri plimba vechiturile de la un proprietar la altul, printr-o metoda foarte interesanta.
Doi euro costa metrul de raft, pe saptamana. Il inchiriezi si inghesui pe el toate lucrurile de care vrei sa scapi. Bibelouri, vaze, pahare si farfurii in set sau desperecheate, ramase de pe la petreceri. Macrameuri si gherghefuri, fete de masa si servete brodate. Ursuleti de plus si papusi fara un ochi, cu care s-au jucat copiii. Ratusti de cauciuc care au plutit candva intr-o vana plina de clabuci. Discuri si casete vechi, cu muzica anilor buni. Carti, dictionare, albume de calatorii, tablouri. Perdele si decoratii kitsch, lipsite de valoare.
Scule si aparate vechi. Telefoane, faxuri, masini de scris. Asa o masina de scris avusesem si in tara. Cumparata de la Consignatia, cu 1.800 de lei –pe atunci un salariu- si pe numele altcuiva. Ca studenta, nimeni nu mi-ar fi vandut-o. Trebuia sa justifici, printr-o adeverinta scrisa, ca ai nevoie de ea. La motivele acceptate de cenzura vremii nu intra nevoia de exprimare, nici cea de literatura sau studiu critic. Am batut toate caracterele pe masina, litere mari si mici. Foaia a fost predata de proprietar la politie, dupa cum era legea. Acum stau in fata unei masini de scris care nu mai inseamna nimic, pent
