Proiect strategic cofinanţat din Fondul Social European, implementat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În perioada 15-16 decembrie 2011 se va desfăşura la Sibiu, în sala de conferinţe Cioran a Hotelului Golden Tulip - Ana Tower, seminarul comun cu tema „Managementul mobilităţilor desfăşurate în cadrul programelor de cercetare postdoctorală“. Seminarul este organizat de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, beneficiind şi de participarea reprezentanţii beneficiarului şi ai partenerului 1 din cadrul proiectului, respectiv Universitatea din Craiova şi Universitatea din Bucureşti.
În cadrul acestei întâlniri vor fi abordate aspecte legate de managementul şi implementarea proiectului în parteneriat dar şi aspecte privind experienţele şi perspectivele derulării mobilităţilor de lungă şi scurtă durată desfăşurate în cadrul proiectului, precum şi managementul acestor mobilităţi.
Seminarul este parte integrantă a activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului strategic „Parteneriatul universitar în cercetare – un pas înainte spre o şcoală postdoctorală a viitorului”, proiect cofinanţat din Fondul Social European şi câştigat prin competiţie naţională în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: