Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preferata lui Radu Mazăre, câştigătoare la Miss România! Uite ce premiu a luat FOTO

Publicat in Click, luni 12 decembrie 2011 ·

În 8 decembrie, la World Trade Center, a avut unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din ţară: Miss România 2011. Andreea Panea, preferata edilului de la Constanţa, a fost desemnată Miss Popularitate.

Andreea Panea, cea care a intrat în colimatoriul presei tabloide după ce s-a afişat la braţul lui Radu Mazăre, a fost una dintre norocoasele finaliste de la renumitul concurs de frumuseţe din România.

Nu este pentru prima dată când Andreea este desemnată una dintre cele mai frumoase prezenţe feminine din cadrul unui astfel de concurs. Frumoasa şatenă, în vârstă de 23 de ani, activează ca şi consultant în afaceri şi management, are 1.72 metri înălţime, dimensiuni aproape perfecte - 85/60/90 - şi a fost încoronată Miss Eforie Nord 2011 în cadrul finalei «Miss Litoral» organizată de Fashion TV.

Pe lângă asta, Andreea, cea despre care s-a scris că ar fi iubita primarului de la Constanţa, s-a numărat printre superbele modele care au prezentat colecţia celor mai cunoscuţi designeri din România: Laura Olteanu, Mihai Albu şi George Hojbotă, la Bucharest Fashion Week.

«Am câştigat titlul Miss Popularitate în cadrul concursului Miss Romania 2011, organizat alaturi de Gala Fotbalului Romanesc, in parteneriat cu Fashion TV International. M-am simţit onorată să primesc acest premiu şi vreau să le mulţumesc celor care m-au votat», a spus Andreea Pandea pentru Click.ro

S-a distrat cu Mazăre în club până în zorii zilei

În 3 decembrie, la ziua lui Cătălin Botezatu, Andreea Panea s-a distrat până dimineaţă alături de edilul Constanţei. Dacă este sau nu bruneta noua lui iubită, numai cei doi «amorezi» pot şti! Cert este că în viaţa primarului există o femeie specială, după cum ne-a declarat în urmă cu câteva zile, însă nu putem spune că ar fi vorba despre Andreea, mai ales că pe Mazăre îl vedem î

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Prima confruntare între finaliştii cursei prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului” / „Nu orice se întâmplă în lume sau în România e rezultat al unei conspiraţii”

Ziarul Financiar acum o ora
Miercuri a avut loc prima confruntare dintre George Simion şi Nicuşor Dan, finaliştii cursei pentru fotoliul de la Cotroceni. Aceştia au dezbătut teme economice, şi reforma administraţiei publice în cadrul congresului Blocului Naţional Sindical. Geo

Danemarca îl va convoca pe ambasadorul SUA în legătură cu posibile acte de spionaj în Groenlanda

G4Media acum o ora
Ministrul danez de externe, Lars Lokke Rassmusen, a anunţat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul SUA în Danemarca după ce publicaţia Wall Street Journal a publicat un articol în care afirma că Washingtonul intenţionează să-şi intensifice activit

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 6 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum 3 ore
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 8 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Florin Călinescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Florin Călinescu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO „Extra Omnes”: Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise. A început conclavul pentru alegerea noului papă

HotNews acum o ora
Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va alege pe viitorul Suveran Pontif, după decesul Papei Francisc pe 21 aprilie, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican News. După-

Primar din Botoşani, ales la scrutinul de duminică, vizat de o anchetă a Parchetului European / Suspiciuni de fraudare a unui proiect de 3,5 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Structura din Iași a Parchetul European (EPPO) a efectuat, miercuri, nouă percheziții în județul Botoșani, în cadrul unei anchete privind fraude cu subvenții și fals în acte. Potrivit unui comunicat de presă, perchezițiile au vizat sediul Primăriei

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

10°/12°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°