Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MODERNIZARE Spitalele din Oradea luptă să-şi ţină pacienţii acasă (FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 11 decembrie 2011 ·

Peste 50 de milioane de lei au fost investiţi în ultimul an în spitalele bihorene, pentru a preîntâmpina „migrarea" bolnavilor către unităţile de gen din state ale Uniunii Europene. Unitățile medicale vor fi astfel pregătite pentru anul 2013, când orădenii se vor putea trata şi mai uşor în străinătate, graţie unei directive europene.

Din octombrie 2013, va intra în vigoare şi în România directiva Uniunii Europene (UE) pe baza căreia toţi pacienţii se vor putea adresa oricărui medic din UE fără a mai anunţa, în prelabil, Casa de Asigurări de Sănătate şi fără a mai cere formularul E 112 sau alte aprobări. Un exemplu relevant: la secţia de Ginecologie a spitalului din Berettyoujfalu, localitate aflată la circa 30 de kilometri de Oradea, cel puţin 6 din 15 intervenţii zilnice sunt pentru paciente din România, potrivit informaţiilor primite de la un medic ginecolog maghiar, care are un cabinet şi la Oradea.

Având în vedere aceste premise, aducerea spitalelor româneşti în secolul XXI şi, mai ales, schimbarea atitutidinii medicilor faţă de pacienţi sunt esenţiale, dacă se doreşte salvarea sistemului sanitar din România. Aceasta a fost una dintre ideile transmise sâmbătă, la Oradea, de către Ritli Ladislau, Ministrul Sănătăţii, şi de Cseke Attila, fostul ministru, cu ocazia inaugurării Ambulatoriului Integrat de la Maternitatea Oradea şi a etajului opt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Aici se află Clinica de Medicină Internă II şi Diabetologie, cât şi Clinica de Neurologie.

Dă click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la inaugurări

Aparatură performantă şi respect faţă de pacient

Policlina maternităţii orădene, care în ultima perioadă era frecventată numai de persoane fără posibilităţi materiale, a fost complet reabilitată, modernizată şi dotată cu aparatură şi echipamente performante, care nu se găsesc nici chiar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani

Mediafax acum 5 ore
Strabag a declarat vineri seara că şeful în vârstă de 44 de ani a murit „complet neaşteptat”. Decesul a fost „brusc şi neaşteptat”. Compania de construcţii cu sediul la Viena nu a oferit alte detalii. Haselsteiner avea trei copii, potrivit Ziarului

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 4 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Cutremur cu magnitudinea 3.9, produs sâmbătă în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126.8 km

News.ro acum 8 ore
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite, sâmbătă, că la ora 16:36:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 126.8 km. ”În

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 4 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 5 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

Un polițist a provocat două accidente rutiere în decurs de câteva minute pe un drum național din Argeș

HotNews acum 8 ore
Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este cercetat penal, dar face şi obiectul unei cercetări interne deschise la nivelul instituţiei, după ce a fost implicat în două accidente rutiere, produse unul după altul, t

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a fost învinsă de Podravka, scor 26-25, în Liga Campionilor

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia Podravka Vegeta, scor 26-25 (15-15), într-un meci contând pentru etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. Principalele marcatoare ale meciului au fost M

Scandal într-un spital, după ce un pacient a venit băut la urgențe. Paznicul care a intervenit a fost înjunghiat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un paznic al Spitalului din Oneşti a fost înjunghiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un bărbat care a ajuns beat la spital şi a făcut scandal. Incidentul a avut loc în momentul în care paznicul a încercat să intervină. Incidentul a avut loc l

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/8°
lun.

2°/10°
mar.

2°/8°
mie.

3°/6°
Constanta
acum

dum.

1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

1°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Feedback
Feedback