O patrulă a Poliției Săcele a depistat zilele trecute, sub pasajul Dârste al şoselei de centură a municipiului Braşov, un săcelean de 29 ani, aflat într-un autoturism în care existau 30 de bucăţi de cablu telefonic, cu lungimi cuprinse între 0,7 şi 1 metru.
„În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit că bunurile respective fuseseră sustrase, cu ajutorul unor bomfaiere, dintr-o rețea dezafectată a unui operator de telefonie, cauzându-se un prejudiciu total de 12.553 de lei. Polițiștii au identificat, vineri, alți doi săceleni,de 20 și 21 ani, suspecți în acest caz, care au fost reținuți împreună cu persoana depistată inițial, toți trei urmând a fi prezentați magistraților brașoveni cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat“, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Brașov.