Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia: Cele mai mari proteste de la destrămarea URSS

Publicat in Adevarul, duminică 11 decembrie 2011 ·

Moscova a fost, sâmbătă, scena celor mai ample demonstraţii de stradă de la căderea URSS. Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei ruse pentru a protesta faţă de fraudarea alegerilor parlamentare de săptămâna trecută.

Până la prânz, în Piaţa Bolotnaia ( Piaţa Mlaştinilor), o mică insulă pe râul Moscova, situată în apropierea Kremlinului, se adunaseră deja 40.000 de mii de persoane, în pofida ninsorii şi a gerului. Protestatarii au scandat „Rusia fără Putin!", „Ruşine!", „Unde este votul meu?", „Noi alegeri!".

Piaţa Mlaştinilor a fost înconjurată de forţe de ordine, iar în spatele acestora erau multe camioane ale poliţiei, buldozere şi ambulanţe. În apropiere de Kremlin se aflau trupelele speciale OMON, care împiedicau trecerea spre Piaţa Roşie. Manifestaţia a fost supravegheată şi de elicoptere ale poliţiei, dar şi de drone.

Participanţii la mitingul din centrul Moscovei au adoptat şi o rezoluţie, în cinci puncte, în care cer: eliberarea celor 1600 de „deţinuţi politici" arestaţi pe 5-6 decembrie la Moscova, anularea rezultatelor alegerilor pentru Duma de Stat, demisia lui Vladimir Ciurov, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, înregistrarea în cursa electorală a tuturor partidelor politice şi organizarea unor noi alegeri parlamentare.

Diversiunea forţelor de ordine

Pentru a opri afluxul de manifestanţi, forţele de ordine au recurs la o diversiune. La un moment dat, una dintre căile de acces către Piaţa Bolotnaia, podul Lujkov, sau Podul Iubirii, cum mai este denumit, a fost închis. Autorităţile au susţinut că au luat această decizie deoarece au apărut îngrijorări legate de o posibilă prăbuşire a podului, din cauza numărului mare de oameni. Şeful arhitecţilor din Rusia, Andrei Bokov, a declarat că singurul lucru care ar putea cauza prăbuşirea podului ar fi o explozie.

În estul ţării, dar şi în S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°