Ofiţerul operativ Tamara Lorincz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Oltul" Harghita a declarat că incendiul de la atelierul de prelucrare a lemnului din Zetea a fost provocat de un scurtcircuit la un conductor defect al instalaţiei electrice a halei.
Valoarea pagubelor produse de incendiu a fost estimată de pompieri la aproximativ 800.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, constând în atelierele de prelucrare a lemnului aflate în vecinătatea halei cuprinse de flăcări, la aproximativ 1,8 milioane de lei.
Patronul atelierului, care nu a dorit să-şi facă public numele, a susţinut că paguba este mult mai mare, de peste 300.000 de euro, afirmând că doar utilajele performante şi aduse din străinătate, acum inutilizabile, l-au costat circa 150.000 de euro.
În urma incendiului au ars acoperişul atelierului pe o suprafaţă de peste 600 de metri pătraţi, 60 de metri cubi de material lemnos sub formă de materie primă şi produse finite, 20 de metri cubi de deşeuri lemnoase, fiind afectate utilajele, instalaţia electrică şi instalaţia termică, tâmplăria şi două birouri.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la un atelier de prelucrare a lemnului din localitatea harghiteană Zetea, care era amenajat într-unul din grajdurile fostului CAP din localitate.
Pentru stingerea incendiului, pompierii militari de la Detaşamentul Odorheiu Secuiesc şi voluntarii de la Serviciul pentru situaţii de urgenţă Zetea au acţionat timp de patru ore, cu patru autospeciale, iar până la lichidarea definitivă a focarelor au mai trecut cinci ore.
Atelierul de tâmplărie, utilajele şi produsele aflate în interiorul halei de producţie erau asigurate. Ofiţerul operativ Tamara Lorincz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Oltul" Harghita a declarat că incendiul de la atelierul de prelucrare a lemnului din Zetea a fost provocat de un scurtcircuit la un con