Smaranda, gazda noastră din această săptămână (a cărei poveste despre casă o găsiţi în paginile alăturate), e un profesor bun.
Iar casa ei poate fi pentru oricare dintre cititori o lecţie despre cum să-ţi faci casa frumoasă fără să te pierzi în sutele de variante disponibile pe piaţă. Pentru mine a fost.
Nu sunt încă în situaţia de a-mi amenaja propria locuinţă (la ce ştiri tot văd pe la TV, nici nu cred că se va pune problema prea curând), dar m-am gândit de multe ori (mai ales în ultimele şase luni, de când mă ocup de această secţiune) ce aş vrea să am în casă.
Cu nasul în reviste de la noi şi de la alţii, cu ochii prin vitrine de aici şi de peste hotare, răsfoind publicaţii europene şi americane şi citind zilnic bloguri de amenajări şi decoraţiuni interioare, tind să cred că n-aş face faţă prea bine (presupunând, prin reducere la absurd, că aş avea şi banii necesari) unei operaţiuni de amenajare a spaţiului care să-mi fie pe plac. Şi-atunci, vorba Smarandei, mai bine, până la momentul în care vei avea casa ta, e bine să aduni obiecte care îţi plac, care‑ţi amintesc de momente frumoase, pe care ai pus ochii în casele bunicilor, părinţilor etc. Nu trebuie să-ţi faci planuri despre cum vor sta ele în casa ta: pentru piesele care‑ţi merg la inimă se va găsi mereu locul potrivit.
Sigur, nu toţi au familii de la care pot moşteni piese de colecţie, bine lucrate, valoroase. Dar cu siguranţă fiecare are măcar un tablou, o fotografie, un scaun, un covor, un set de ceşti, de care îl leagă o amintire. Cu răbdare şi cu imaginaţie poţi să creezi oricând un context frumos pentru o amintire frumoasă. O piesă care îţi stârneşte o emoţie - cât de mică - face mult mai mult decât o canapea de designer.
Oana Botezatueste editor "Adevărul"
