Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul Pedagogic, un etalon în materie de dascăli

Publicat in Curierul de Valcea, luni 12 decembrie 2011 ·

• Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, la ceas aniversar La finele săptămânii trecute, elevi și profesori au marcat Ziua Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”. Au participat elevii liceului, profesorii, o parte din cadrele didactice care s-au retras din activitate, directorul unității, profesor Valerică Rașcu, inspectorul general șef Gabriela Ene, Gheorghe Stancu din partea Consiliului Județean Vâlcea și Constantin Mușat - reprezentantul Primăriei Râmnicului. „A intrat în tradiția Colegiului să organizeze, în această perioadă, Ziua liceului. Este vorba de un complex de acțiuni, sărbătoarea a 2000 de oameni: elevi și profesori. Anul 2011 ne-a adus rezultate foarte bune în educație, elevii partici­pând la examenele naționale, la concursuri… Avem performanțe deosebite, numai examenul de bacalaureat fiind promovat cu 97,5%, iar peste 50% din elevi luând medii peste 8.50. În ultimii trei ani, pot spune că prin participarea la diverse concursuri, elevii acestei unități au obținut peste 2.500 de premii și mențiuni”, a declarat directorul Valerică Rașcu (foto). La rândul său, șefa învățământului vâlcean, Gabriela Ene, a ținut să adauge că fostul Liceu Pedagogic reprezintă un etalon: „Aici se găsesc unele din cele mai bine pregătite cadre didactice din județ. Întotdeauna am spus-o și o voi spune: cele mai bune învățătoare și educatoare sunt cele care au terminat acest liceu. La Liceul Pedagogic înveți de mic să te porți cu cei mici. Vă doresc tuturor ca anul ce vine să fie mai bun, plin de împliniri, iar noi să găsim forța să fim mai buni”. După alocuțiuni, a urmat o dezbatere și concurs de eseuri pe tema „Învăț pentru desăvârșirea mea sau a societății?”, iar evenimentul s-a încheiat cu un spectacol artistic pregătit de elevii școlii.

• Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, la ceas aniversar La finele săptămânii trecute, elevi ș

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

Angel Tîlvar: Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropa de sută la sută / Am avut alocare de 2,28- 2,29 la sută din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%

News.ro acum 47 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a decarat, marţi seară, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută. ”Exec

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 3 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum o ora
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 7 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 6 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°