Contrar aparenţelor, acest interviu a fost realizat cu…forcepsul, poetul Iulian Patca ezitând o vreme, iar, ulterior, cel ce l-a iniţiat aşteptând fireasca perioadă din decembrie, când nu visăm doar la fulgii de nea, ci şi la limpezirile unor clipe cândva învolburate şi chiar însângerate.

Dăruire, sacrificiu şi ardere până la scrum Ion Petrescu: - De unde, până unde, această neaşteptată întoarcere la chipul ideal al dragostei, prin publicarea, acum, a imprevizibilului volum de poeme “Să vii şi mâine”? Avem de a face cu o revoltă a spiritului refugiat în turnul dumneavoastră de fildeş?

Iulian Patca: – Dragostea este sentimentul miraculos şi inefabil, care face parte din natura umană. Ea presupune dăruire, sacrificiu şi ardere până la scrum. Am scris poeme de dragoste încă din anii de liceu, cu o pornire năvalnică, adolescentină, dar şi cu multe naivităţi inerente vârstei. La forma şi conţinutul lor am renunţat, nu însă şi la fondul lor. Aşa încât, în toamna anului trecut, am luat taurul de coarne, hotărât să ies, în agora literară, cu toate sentimentele la vedere. În perioada 4-31 octombrie 2010, am scris fără întrerupere, de parcă mi le-ar fi dictat cineva, toate cele 58 de poeme, cărora le-am şters zilnic praful, cu o bucată de postav moale. Apoi, la sugestia unui remarcabil poet din Arad, Horea Gana, am mângîiat mai energic poemele, cu o perie de rădăcină, apoi cu una de sârmă, fără milă. Aşa a rezultat volumul „Să vii şi mâine”, cu poeme de dragoste sută la sută, de care sunt foarte mândru. La două luni de la apariţie am fost gratulat cu 12 cronici, din partea unor confraţi, care m-au descifrat destul de exact. Ca să parafrazez un slogan de advertising, am scris genul de carte care se oferă de obicei femeilor, dar pe care o pot citi şi bărbaţii. Mărturisesc, în premieră, că am dorit atât de mult să public această carte, încât aş