Un bărbat de 35 de ani din judeţul Olt a fost adus, sâmbătă seară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova cu o plagă împuşcată la gât, după ce a fost rănit la o partidã de vânătoare organizată pe fondul de vânătoare de la Scorniceşti, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit comisarului Alina Popescu de la Biroul de Relaţii cu Presa din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, oamenii legii s-au sesizat după ce un bărbat de 35 de ani a fost adus la Spitalul de Urgenţă din Slatina cu o plagă împuşcată.
"Victima, un bărbat de 35 de ani, a fost la o partidă de vânătoare organizată şi a fost rănit. Se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Nu pot să vă precizez dacă a fost împuşcat sau s-a împuşcat el", a declarat comisarul Alina Popescu.
Victima a fost transportată de la Spitalul Judeţean din Slatina la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova.
Întrebat de jurnalişti cine l-a împuşcat, bărbatul a răspuns: "Dintre colegi...doar în bărbie am fost rănit".
Medicii susţin că viaţa victimei a fost pusă în pericol.
"Victima a venit prin transfer de la Spitalul de Urgenţă Slatina la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu o plagă împuşcată cu retenţia unei alice de patru milimetri la gât. Urmează ca medicii să decidă zilele următoare dacă intervin chirurgical", a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SCJU Craiova.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au ridicat arma şi urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Un bărbat de 35 de ani din judeţul Olt a fost adus, sâmbătă seară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova cu o plagă împuşcată la gât, după ce a fost rănit la o partidã de vânătoare organizată pe fondul de vânătoa