Creşterile în lanţ ale preţurilor la gazele naturale pentru consumatorii noncasnici din ultima jumătate de an, la care se vor adăuga majorările tarifelor la energia electrică de anul viitor, vor afecta toată industria noastră, după cum ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): "Toată industria va fi afectată. Competitivitatea şi exporturile României vor pierde din profitabilitate, dacă le va mai rămâne marjă după creşterile preţurilor la utilităţi, după creşterea salariilor minim şi mediu etc". Domnia sa ne-a mai spus că micşorarea profitului va conduce la stoparea investiţiilor, necesare pentru ca investitorii să fie competitivi, şi, respectiv, la "târârea" afacerilor. Reprezentantul AOAR susţine că societăţile trebuie să aibă un managemant capabil să gestioneze această situaţie, pentru a nu intra în faliment.
Din cauza preţurilor gazelor, în continuă creştere, "Interagro" şi-a închis toate combinatele, potrivit lui Ioan Niculaie, care ne-a declarat: "6.000 de oameni vor pleca în şomaj definitiv. De la 15 ianuarie nu vom mai reţine decât 400-500 de angajaţi din cei aproape 6.000 pe care îi avem. Am închis toate combinatele la jumătatea lunii noiembrie. Costul de producţie este atât de mare că nu mai pot să lucrez. Este pentru prima dată când le închidem pe toate după 1997. Este o situaţie de urgenţă. Foarte mulţi consumatori de energie îşi vor opri activitatea din cauza creşterii preţurilor la utilităţi".
Companiile din panificaţie lucrează deja pe pierdere, potrivit lui Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN, care ne-a spus că după Sărbători preţurile produselor de panificaţie vor fi majorate.
O altă ramură care se află în dificultate este cea a alcoolului, care mai funcţionează cu doar câţiva producători. Romulus Dascălu, preşedintele GARANT, ne-a spus: "Suntem pe ultima sută de metri. A