* Cererea online de vinuri produse de "Davino" s-a dublat
Producătorul de vinuri exclusiviste "Davino" a înregistrat vânzări cu 20-30% mai mari, în această perioadă premergătoare Sărbătorilor de Iarnă comparativ cu finalul anului trecut, după cum ne-a declarat Dan Balaban, managerul companiei. Domnia sa ne-a spus că, deşi în lunile septembrie şi octombrie creşterea cifrei de afaceri lunare încetinise simţitor, în luna noiembrie şi în primele zece zile ale lui decembrie nivelul de creştere al cererii şi-a revenit la nivelul celui din perioada ianuarie-august 2011. Totodată, Dan Balaban a estimat: "Nici primele luni ale lui 2012 nu vor fi rele, pentru că, în general, şi în prima parte a anului avem vânzări bune. De obicei, începând din luna noiembrie a unui an şi până prin perioada aprilie-mai a anului următor, cererea este mai mare. Oricum, noi avem deja comenzile făcute pentru primele luni ale lui 2012".
Managerul companiei "Davino" ne-a spus că, în ultima vreme, a avut o serie de clienţi noi: "A crescut numărul clienţilor noi. Sunt restaurante nou deschise, magazine noi de specialitate sau res-taurante vechi care s-au reorganizat, care şi-au revizuit politica de funcţionare, meniul şi care au devenit şi clienţii noştri, cumpărând vinuri din segmentul de top".
Potrivit lui Dan Balaban, în ultimul timp s-a dublat cererea de vinuri produse de crama pe care o conduce în cadrul magazinelor de tip online.
Ca urmare a faptului că anul 2011 a fost unul bun din punct de vedere cantitativ, "Davino" a realizat o cantitate de vinuri cu circa 10% mai mare faţă de anul trecut. Aces-tea vor ieşi pe piaţă anul viitor (cele albe) şi, respectiv, în 2014 (cele roşii).
Sub 10% din totalul producţiei merge la export. Ţările în care "Davino" livrează vin sunt sunt Franţa, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, iar din acest an societatea are contracte şi în N