Cei 246 de parlamentari din coaliţie vor primi bani pentru colegiile pe care le reprezintă.
Premierul Emil Boc încearcă să îşi asigure adoptarea bugetului pe anul viitor prin fidelizarea senatorilor şi deputaţilor din partidele aflate la Putere. Pentru ca proiectul să fie adoptat cât mai repede şi în forma dorită de Executiv, parlamentarii PDL, UNPR şi UDMR vor fi răsplătiţi din bani publici.
Fiecare parlamentar PDL, UDMR şi UNPR va avea dreptul să depună amendamente în valoare de 400.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro. Banii urmează să fie destinaţi colegiilor în care au fost aleşi respectivii parlamentari. De altfel, majoritatea parlamentarilor PDL şi-au pregătit, deja, amendamente care prevăd construcţia sau finalizarea unor biserici, spitale sau lucrări de infrastructură.
Practica nu este nouă, fiind folosită sistematic de către cei aflaţi la guvernare. Pretenţiile parlamentarilor au crescut de la an la an, mai ales după ce senatorii şi deputaţii au fost aleşi uninominal. Fiecare dintre ei încearcă să îşi asigure realegerea atrăgând cât mai mulţi bani de la Guvern.
Pentru Opoziţie este din ce în ce mai greu să aibă acces la aceste fonduri. Şi aceasta pentru că, principala armă a USL era tragerea de timp, prin depunerea de amendamente şi prin propuneri de natură procedurală. Această strategie are şanse mai reduse decât anul trecut după debarcarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului. După această „execuţie", Opoziţia nu va mai avea un şef de Cameră care să conducă şedinţa şi care să închidă ochii la tragerile de timp ale parlamentarilor, aşa cum a procedat, de pildă, Geoană la dezbaterile din Senat legate de legea asistenţei sociale.
Oficial este austeritate
La nivelul mesajului oficial, premierul Emil Boc a insistat pe faptul că bugetul pe anul 2012 este unul de austeritate. „Bugetul pe care îl