Acum, poporul a obosit, iar politicienii sunt singuri.
Preşedintele a spus „DA" la Bruxelles pentru Acordul de guvernanţă fiscală. Cum s-ar zice, s-a situat „de partea bună a istoriei". Aceasta a fost însă mişcarea cea mai simplă. Problema lui cea mare este aici, în România.
Ei bine, tocmai acest preşedinte, cu popularitatea lui prăbuşită, cu încrederea publică făcută praf de propriile inconsecvenţe şi extravaganţe, va trebui acum să vină să le explice oamenilor că au de strâns cureaua în continuare, pentru un buget echilibrat sau chiar excedentar, de tip nemţesc.
Şi cui va trebui să se adreseze? Unui popor care a plătit deja cu vârf şi îndesat factura crizei, în timp ce dincolo, la etajul politico-financiar, dezmăţul sifonării banului public nu a cunoscut răgaz. Ei bine, această Românie vlăguită va trebui convinsă - şi de către cine? De către preşedintele care tocmai s-a declarat învins de „băieţii deştepţi", cei cu gurile lipite-ventuză de banul public. „Băieţi deştepţi", cei care acum îi au la mână partidul, atunci când nu sunt chiar partidul însuşi!
Apoi, acest preşedinte, pentru care politica a însemnat o confruntare de „totul sau nimic", din care adversarii au ieşit, vorba domniei sale, ciuruiţi, va trebui acum să negocieze şi să facă concesii. Modificarea Constituţiei presupune o majoritate parlamentară de două treimi - iar coaliţia care îl susţine nu dispune de aşa ceva.
Vor fi negocieri. De o parte, va sta un preşedinte mult prea obişnuit cu vecinătatea obedientă ce-i datorează stelele aurite de pe umeri. De partea cealaltă, o opoziţie frustrată şi gălăgioasă, gata să-l sfâşie, direct acolo, la masa de discuţii, înainte să iasă cu un compromis rezonabil. Un peisaj politic dezolant, din care însă preşedintele nu se poate extrage, fiindcă aici e şi contribuţia sa.
Şi totuşi, România nu are de ales. Trebuie să meargă pe